Premiera pe Calea Arcului japonez, la Timisoara

De S.P.D.
Reactualizat la:
La Timişoara va avea loc, în premieră, un curs de iniţiere în Kyudo
La Timişoara va avea loc, în premieră, un curs de iniţiere în Kyudo
La Timişoara va avea loc, în premieră, un curs de iniţiere în Kyudo, arta marţială a tragerii cu arcul japonez, susţinut chiar de fondatorul mişcării în România, Traian Dascălu, 5 dan Kyudo. Este primul stagiu pe care preşedintele Asociaţiei Române de Kyudo îl organizează în afara dojo-ului din Bucureşti/Măgurele.

După ce, în august anul acesta, Clubul de arte marţiale Sam Sho a lansat -ca pe o sageată(!)- activitatea de kyudo şi în afara Bucureştiului, entuziasmul şi dedicaţia celor care urmează Calea Arcului la Timişoara a dus la implicarea preşedintelui însuşi al forului naţional în organizarea, pentru prima dată a unui curs sistematizat de kyudo.

“Traian Dascălu, practicant kyudo 5 dan, căruia îi aparţine şi meritul de a fi fondat mişcarea românească de kyudo, împreună cu soţia sa, Constanţa Dascălu, 3 dan, au iniţiat în tainele acestei subtile arte marţiale câteva serii de kyudoka români, de-a lungul ultimilor ani. A venit vremea să-i invităm în Timişoara , spre a da un nou impuls kyudo-ului de la noi.

Calea Arcului, arta marţială a tragerii cu arcul japonez, este urmată şi de către români, şi în fascinanta ţară de origine, Japonia, dar şi aici, acasă. Pentru unii simplă relaxare sportivă, pentru alţii o cale de întărire a trupului, minţii şi spiritului, deopotrivă îmbrăţişat de femei şi bărbaţi, de tineri şi vârstnici, kyudo fascinează prin aceea că, neavând un oponent, practicantul se raportează exclusiv la sine, pentru a atinge adevărata frumuseţe, aceea a unui caracter demn”, declară Corneliu Nicoară, 1 dan, promotorul kyudo-ului in Timişoara.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !