Premierele saptamanii la Hollywood Multiplex Oradea

Premierele saptamanii la Hollywood Multiplex Oradea
Cartea lui Eli În viitorul nu foarte îndepărtat, la vreo 30 de ani după războiul catastrofal, un om străbate singur întinderile pustii ale ceea ce fusese altădată America.  Oraşe pustiite, şosele distruse, pământ pârjolit—tot ce-l înconjoară arată catastrofa care se petrecuse.

Nu mai există nicio urmă de civilizaţie, sau lege.  Drumurile aparţin unor bande de tâlhari care sunt în stare să omoare un om pentru pantofii lui, pentru o cană de apă, sau…chiar pentru nimic.   Dar ei nici nu se compară cu acest călător solitar.  
Un luptător de nevoie şi nu de plăcere, Eli (Denzel Washington) nu doreşte decât pacea, dar dacă e provocat, el îşi va distruge atacatorul înainte ca el să-şi dea seama de greşeala fatală pe care a făcut-o.

El nu-şi apără atât viaţa cât speranţa de viitor; o speranţă pe care a purta-o cu el şi a apărat-o în toţi aceşti ani şi pe care este hotărât s-o împlinească.  Mânat de această hotărâre şi condus de credinţa în ceva mai presus de el, Eli face tot ceea ce e nevoit să facă pentru a supravieţui şi pentru a continua pe drumul său. Numai un singur om din această lume devastată pare a înţelege puterea pe care o deţine Eli, iar el este hotărât să o obţină pentru sine: Carnegie (Gary Oldman), despotul autoproclamat al unui oraş transformat în refugiul hoţilor şi pistolarilor.

Regia: Allen Hughes, Albert Hughes
Cu: Gary Oldman, Mila Kunis, Denzel Washington

În căutarea lui Eric

Eric-poştaşul pierde contactul cu realitatea…
Iar familia sa haotică, copiii săi vitregi sălbatici şi mixerul de ciment din faţa curţii nu ajută, dar secretul lui Eric îl aduce în pragul disperării. Poate să îi facă faţă lui Lily, o femeie pe care a iubit-o acum 30 de ani? În ciuda eforturilor enorme şi voinţa rău-plasată a prietenilor lui microbişti, Eric continuă să se scufunde.
În vremuri disperate este nevoie de un joint şi de un prieten special din locuri străine pentru a provoca un poştaş pierdut să facă o călătorie în cel mai periculos teritoriu dintre toate: trecutul.
Cum spunea un chinez: „Cel care se teme să arunce zarul nu va şti niciodată dacă va arunca un şase”.
Regia: Ken Loach
Cu: Matthew McNulty, Eric Cantona

Program Hollywood Multiplex Oradea

Alice în Ţara minunilor
Alice are 19 ani şi se află la o petrecere unde află că urmează să fie cerută în căsătorie de un bărbat bogat. Fata fuge şi, prin vizuina Iepurelui Alb, cade în Ţara Minunilor, un loc pe care ştie că l-a vizitat cu ani în urmă. Iepurele Alb spune că s-a întors după Alice pentru că ea este singura în stare să-l ucidă pe Jabberwock, monstrul care apără regatul Reginei de Inimă-roşie.
Regia: Tim Burton
Cu: Mia Wasikowska, Johnny Depp

Sus, în aer
Ryan Bingham e trecut de 40 de ani şi călătoreşte prin toată ţara pentru a eficientiza companiile, în principal prin concedierea cât mai multor angajaţi. Deşi pozează în omul realizat şi autosuficient, ţinând uneori şi discursuri motivaţionale despre avantajele unei vieţi lipsite de relaţii de lungă durată, Ryan nu face decât să-şi înece nemulţumirile în băutură, sex şi mii de mile zburate, anonim, cu avionul.
Regia: Jason Reitman
Cu: George Clooney

Ce-o fi cu soţii Morgan
Comedia Ce-o fi cu soţii Morgan? Ne prezintă un cuplu de succes din Manhattan, Paul şi Meryl Morgan, a căror viaţă aproape perfectă nu are decât un singur cusur – mariajul lor e pe cale să se destrame.  Dar tensiunea din viaţa lor conjugală aproape că nici nu mai contează în comparaţie cu ceea ce urmează să li se întâmple.
Regia: Marc Lawrence
Cu: Sarah Jessica Parker, Hugh Grant

Din Paris, cu dragoste
Un tânăr diplomat cu viaţa petrecută la birou şi un agent secret american uns cu toate alifiile trebuie să colaboreze pentru a scoate la bun sfârşit o periculoasă misiune în Paris. Dacă cei doi se vor împăca la început ca pisica şi şoarecele, un lung şir de explozii printre obiectivele turistice ale capitalei Franţei îi va învăţa măcar să se respecte reciproc.
Regia: Pierre Morel
Cu: John Travolta, Jonathan Rhys Meyers

Cinema Hollywood Multiplex Lotus Oradea

Cartea lui Eli – premieră – N 15 (sâmbătă, duminică, orele 12:45, 15, 17:30, 20, 22:15)
Alice în Ţara Minunilor – premieră – 3D – AP 12 (sâmbătă, duminică, orele 12, 17, 19:30, 21:45)
Avatar – 3D – AG (sâmbătă, duminică, ora 14)
Agora – premieră – N 15 (sâmbătă, duminică, orele 12:45, 18, 20:45)
Ce-o fi cu soţii Morgan? – AG (sâmbătă, duminică, orele 13:15, 15:30, 18, 20:30, 22:30)
Din Paris, cu dragoste – N15 (sâmbătă, duminică, orele 12:15, 16:30, 21:30)
În căutarea lui Eric – premieră – AP 12 (sâmbătă, duminică, orele 14:15, 19)
Percy Jackson şi Olimpienii: Hoţul Fulgerului – AP 12 (sâmbătă, duminică, orele 11:30, 13:45, 18:30)
Sus, în aer – AG (sâmbătă, duminică, orele 16, 21)

 l Preţul biletelor la Hollywood Multiplex Oradea
Luni – Joi: preţul biletului până la ora 17: (N) – 10,9 RON, (D) – 12 RON, (3D-RD) – 13,1 RON; preţul biletului după ora 17: (N) – 12 RON; (D) – 13,1 RON; (3D-RD) – 14,3 RON; preţul biletului pentru copii, elevi şi studenţi, pensionari (în bază unui act doveditor) (N) – 9,4 RON; (D) – 10,3 RON, (3D-RD) – 11,4 RON; Vineri – Duminică: preţul biletului până la ora 17: (N) – 13,1 RON, (D) – 14,3 RON, (3D-RD) – 15,8 RON; preţul biletului după ora 17: (N) – 15,2 RON; (D) – 16,5 RON; (3D-RD) – 18,2 RON; preţul biletului pentru copii, elevi şi studenţi, pensionari (în bază unui act doveditor) (N) – 10,3 RON; (D) – 11,4 RON, (3D-RD) – 12,5 RON; (Luni – Duminică), Avanpremiera: preţul biletului (N) – 15,2 RON, (D) – 16,5 RON, (3D-RD) – 18,2 RON.
Rezervări şi informaţii la 0259/420.002, 0359/405.501.
Notă: (N) – Bilet normal; (D) – bilet la film Digital; (3D-RD) – bilet la film 3D-Real D.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !