Premierul isi bate joc de scoala

1Comentariu
Premierul isi bate joc de scoala
BUCUREŞTI – Iresponsabilitatea cu care Calin Popescu Tariceanu, premier al Romaniei, trateaza Educatia a ajuns la apogeu prin decizia de a numi in fruntea invatamantului preuniversitar o profesoara de scoala generala, de prin judetul Valcea.

Vestea ca dna Zvetlana Preoteasa, profesoara de limba engleza la Scoala Generala nr. 2 din Ramnicu Valcea, avand gradul didactic “definitiv”, va fi inscaunata peste cel mai greu domeniu al Educatiei romanesti i-a lasat perplecsi pe toti in minister. Naucit a fost chiar si Adomnitei, el insusi un om din afara sistemului, pus in functia suprema de Tariceanu fiindca asa a vrut dansul.

 

Sigur, uluirea ministrului are mai degraba nuante de spaima, fiindca domnul ministru nu are cum sa comenteze deciziile politice ale sefului sau.In acelasi timp insa, oricat de neexperimentat ar fi ministrul, tot realizeaza ca palaria ce se pune pe capul dnei Zvetlana de catre conducerea PNL, fiind mult prea mare, risca sa-i dinamiteze pe amandoi. Mai sunt mai putin de doua luni pana incepe pentru Educatie cel mai serios si sensibil moment al adevarului: examenele nationale.

 

Sa risti ca destinele a mai bine de 300.000 de elevi, cat reprezinta numarul tinerilor ce vor sustine fie testele nationale, fie bacalaureatul, sa se afle la inspiratia unei profesoare care, in afara participarii ca translator pe la diverse vizite, a mai cochetat si cu Primaria Ramnicu Valcea pentru postul de integrare europeana, inseamna sa nu-ti pese, adica sa fii de-a dreptul nesimtit. Sau smintit.

 

Oricat de bine ar fi plasata Zvetlana in fieful PNL-ist, oricat de draga i-o fi dansa premierului, acesta din urma nu are dreptul moral sa o impuna intr-o functie care nu e de vitrina, ci inseamna munca si iar munca. Secretarul de stat al preuniversitarului trebuie sa manance scoala pe paine, sa stie totul despre ce se face si ce nu se face la scoala, la examen, fiindca acesta-i presedintele Comisiei Nationale de Examen. La orice situatie el trebuie sa aiba solutia. Solutia trebuie sa fie legala si coerenta, rapida si de netagaduit.

In orice cadru didactic al Romaniei poate zace un potential ministru, dar asta nu inseamna ad litteram ca orice cadru didactic poate fi ministru.

Se vede ca dl. Tariceanu n-a putut trece mai departe de functia de asistent, atunci cand a cochetat cu invatamantul, fiindca altfel ar fi inteles ca acest sistem, sistemul national de invatamant, nu e taraba pe care sa scoti tot felul de neica-nimeni la vanzare, ci un sistem in care, in general, valoarea dascalului este respectata. Pentru corpul profesoral al tarii ofensa adusa de decizia lui Tariceanu este totala. In Educatie, oamenii inca mai credeau ca trebuie sa fii foarte bun profesional, sa-ti dai gradele didactice, sa ai o activitate model, ca sa tanjesti la a-i conduce pe colegii tai. S-a ales praful acum de tot acest sistem, pentru ca se dovedeste clar ca nu-i nevoie sa fii bun, ci sa te vada bine premierul.

Daca examenele vor fi un fiasco, intreaga responsabilitate ii apartine lui Calin Popescu Tariceanu.

Nici macar Suzana Gadea n-a avut curajul sa numeasca pe posturile de secretari de stat ilustri necunoscuti profesional, doar pentru ca interesele de partid primau. Calin Popescu Tariceanu are acest curaj. Curajul iresponsabilului.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor