Premierul respinge atacurile prezidenţiale

Premierul respinge atacurile prezidenţiale
Premierul Călin Popescu Tăriceanu, aflat în Japonia, afirmă, într-o declaraţie transmisă de PNL, că preşedintele Traian Băsescu a dovedit, marţi seara, la TVR, slăbiciune, în sensul că, dacă adversarul îi refuză confruntarea, “îşi pierde uzul raţiunii şi se dezbracă de caracter în văzul naţiunii”.

“Marţi seara, preşedintele Traian Băsescu a dovedit că a interpretat apelul meu la responsabilitatea liderilor politici faţă de destinul european al României ca pe o invitaţie la război. În timpul unei emisiuni televizate, şeful statului român a răspuns acestui apel nu ca un om de stat responsabil, ci ca un politician obişnuit să câştige puncte prin utilizarea limbajului de mahala şi a acuzaţiilor fără rost şi fond.

Eu le-am cerut şi domniei sale, şi preşedintelui PSD, Mircea Geoană, să pună capăt unui război politic de natură să pericliteze afirmarea României ca membru serios al Uniunii Europene. Domnul preşedinte a ales să replice prin atacuri la persoană şi prin proferarea de minciuni.

Domnul Traian Băsescu ne-a dovedit, marţi seara, că modul său de a face politică se rezumă atât la războaiele cu adversarii reali, cât mai ales cu adversarii închipuiţi, pe care şi-i fabrică singur, din rândul aliaţilor, al celor care l-au spijinit şi l-au creditat. Dar domnul preşedinte a mai dovedit însă ceva, şi anume slăbiciune. La emisiunea de marţi s-a văzut că, atunci când adversarul refuză să participe la o confruntare fără rost, preşedintele îşi pierde uzul raţiunii şi se dezbracă de caracter în văzul naţiunii.

Vreau să îl informez pe domnul Traian Băsescu că refuz să joc după tactică sa distructivă. Oricât de mult ar încerca să mă convingă să îi răspund cu aceeaşi monedă, nu va reuşi. Voi ignora atacurile sale murdare, convins fiind că cel mai bun arbitru este poporul român, între ale cărui aspiraţii europene nu încape stilul cripto-comunist de a face politică, prin recurs la scandal ieftin şi minciună.

Refuz jocul murdar şi distructiv al domnului Traian Băsescu, pentru că interesele României cer un premier responsabil, preocupat de problemele ţării, şi nu de răfuieli politice personale”, a precizat Călin Popescu Tăriceanu, într-un comunicat de presă.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !