Premierul Ungariei, amenintat cu o arma – jucarie

Premierul Ungariei, amenintat cu o arma – jucarie
Premierul Ungariei, Ferenc Gyurcsany, a fost amenintat cu o arma-jucarie de un participant la o serbare campeneasca organizata joi in parcul central din Budapesta, incidentul de securitate adaugandu-se altor intamplari care au necesitat interventia garzilor sefului Executivului ungar.

Un barbat din apropierea podiumului unde premierul rostea, joi, un discurs a scos o arma-jucarie, el fiind imediat doborat la pamant si condus la politie, informeaza RADOR, care citeaza Radio Kossuth Budapesta.

“Nimeni nu ma poate intimida, nici pe mine si nici pe stanga ungara”, a declarat ulterior agentiei MTI primul ministru ungar, Ferenc Gyurcsany.

Premierul a afirmat ca nu a vazut exact ce s-a intamplat, dar cei ce raspund de securitatea sa si-au facut datoria.

Parcul central din Budapesta a gazduit joi mai multe serbari campenesti organizate de socialisti, social-democrati si sindicate. La manifestarea socialistilor, primul-ministru Ferenc Gyurcsany a vorbit despre faptul ca se pregateste sa conduca un guvern minoritar, care va fi insa transparent si activ.

In urma cu aproape doua saptamani, premierul ungar confirma pentru prima data unele informatii aparute in presa potrivit carora ar fi fost vizat de atacuri fizice, insa a incercat si atunci sa arate ca nu da importanta acestor incidente spunand a fost vorba mai mult de fum decat de foc.

Presa a relatat ca Gyucsany a fost atacat de cinci ori in ultimul an si jumatate. Portalul de stiri zoom.hu sustine ca incidentele au fost pastrate secrete, desi premierul a fost de doua ori in situatii cu adevarat periculoase. In toate aceste cazuri, garzile personale ale premierului au intervenit pentru a-i asigura protectia.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !