Premii pentru micii ecologisti

Premii pentru micii ecologisti
Peste 40 de elevi, participanti la concursul de desene „Sa învatam despre padure”, au fost premiati joi la Scoala cu clasele I-VIII nr. 11. Concursul a fost un proiect dedicat Lunii Pamântului.

Startul la desenat a fost dat la începutul lunii aprilie, participând elevi din sase unitati de învatamânt: scolile nr. 11, „Oltea Doamna”, „Ioan Slavici”, cea din Sântandrei, Speciala nr. 2 si una din Moinesti (judetul Bacau).

La finalul concursului numarul lucrarilor a ajuns la 49, astfel ca juriul a avut o misiune destul de dificila în a alege cele mai frumoase desene. „Desenele au fost realizate cu mult talent, pe lânga imaginatie elevii punând si suflet pentru ca acestea sa iasa atât de frumoase”, a spus Angela Nuta, una dintre învatatoarele coordonatoare de proiect.

Felicitari si sfaturi

Festivitatea de premiere s-a desfasurat în prezenta invitatilor de la Inspectoratul Scolar Bihor si a reprezentantilor Agentiei de Protectie a Mediului. Înainte de înmânarea diplomelor, grupul de copii „Ecogradinita” a sustinut un scurt program artistic, alcatuit din cântece si poezii, prin care si-au manifestat dragostea fata de natura. Un astfel de program au prezentat si scolarii din Sânmartin.

Diplomele au fost înmânate de Felicia Enache, reprezentant al APM Bihor, care nu numai ca i-a felicitat pe învatacei pentru munca lor, dar le-a si povestit câteva lucruri interesante despre cum a fost Pamântul înainte de dezvoltarea marilor industrii, care sunt principalele forme de poluare si ce ar trebui sa facem pentru ca natura sa ramâna frumoasa în continuare. Au fost acordate 15 premii si diplome de participare, copiii primind în plus sucuri si napolitane.

Ioana Iuhas



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase