Premiu pentru integramistul norocos

Premiu pentru integramistul norocos
ARAD – De când a devenit arădean, din 1995, e unul dintre cei mai fideli cititori ai ziarului nostru. De când „Cuvintele norocoase” şi-au făcut loc în paginile Jurnalului, le-a completat, fără să scape nici una.

„Asta am vrut să fac şi joi. Am luat ziarul şi m-am pus să dezleg integrama. Când colo, mă uit alături şi… ce văd? «Avem un câştigător la Cuvinte norocoase!» Mă uit mai bine, citesc şi… iacă, tocmai am câştigat!” – povesteşte Alexandru Şotreanu momentul când a descoperit că a dat norocul peste el.

„De două ori am avut noroc în viaţă, până acum: în urmă cu 56 de ani, când m-am căsătorit, şi acum, când am câştigat la concursul de integrame” – mărturiseşte bărbatul. Apoi continuă: „Sunt foarte mulţumit că am câştigat. Înseamnă că încă sunt bun.”

Pentru că este un bun integramist, dar şi norocos – în egală măsură -, Jurnal arădean l-a premiat, ieri, pe Alexandru Şotreanu cu un uscător de păr. Bărbatul s-a arătat bucuros de premiu, dar, mai ales, s-a arătat bucuros că (încă) mai are ce usca…

Alexandru Şotreanu are 80 de ani şi este, de meserie, mecanic de locomotivă. E originar din Feteşti-Ialomiţa, dar a lucrat aproape 30 de ani în judeţul Galaţi. S-a stabilit în Arad pentru a fi mai aproape de fetele lui, dar poartă încă în suflet nostalgia locurilor natale şi a rudelor din depărtare.

D.D.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !