Premiul de azi a ajuns la 12 milioane de euro

Profesori, medici, sau muncitori de rând, elevi sau pensionari, inclusiv prichindeii de grădiniţă, toţi s-au îngrămădit ieri la cozile agenţiilor Loto pentru a-şi încerca norocul.

Premiul pus în joc în această săptămână a ajuns la 12 milioane euro, cea mai mare sumă din istoria Loteriei, aşa că merită să te ştii în cursă măcar cu o variantă simplă.

Oamenii şi-au jucat zilele de naştere, zilele în care şi-au cunoscut iubitul/iubita, când au intrat la facultate sau pur şi simplu numerele care le aduc, de obicei, noroc. “Eu joc rar la loto, dar atunci când îmi iau un bilet, mizez pe aceleaşi numere de 30 de ani. Dacă voi câştiga acum, îmi voi ajuta copiii şi nepoţii”, spune Vasile Iacob, un pensionar de 77 de ani. Tragerile Loto 6/49 şi Noroc vor avea loc astăzi, începând cu ora 18.45, agenţiile fiind deschise până la ora 14.00. Ultima dată, marele premiu la categoria I a fost câştigat la 26 august şi a fost în valoare de 10,45 milioane de euro.

Ne vor mătura furtunile

Ministerul Mediului şi Dezvoltării a trimis o atenţionare meteorologică “cod galben” către toate prefecturile din ţară, avertizând că azi şi mâine vor fi intensificări de vânt, iar la munte va ninge viscolit. Atenţionarea vine din partea ANM, care a anunţat că, în intervalul 27 ianuarie, ora 3.00 – 28 ianuarie, ora 15.00, vântul va prezenta intensificări în toate regiunile, cu viteze care temporar vor atinge 60-70 de kilometri pe oră.

La munte, vântul va sufla cu peste 100 de kilometri pe oră. Şi Căpitănia Portului Constanţa a trimis avertizări de furtună navelor aflate în radă, care trebuie să stea cu motoarele pornite, pentru a evita intrarea în derivă.

Click! a oferit 30 de superbilete

Ziarul Click! a scos vineri la concurs 30 de superbilete loto, în valoare de 2.032 lei fiecare şi timp de patru orele telefoanele din redacţie au sunat încontinuu. În urma tragerii la sorţi, 30 de norocoşi şi-au putut alege câte 11 numere fiecare, acoperind, astfel, 462 de variante simple. Şansele lor sunt mari, însă norocul poate fi de partea oricui. Noi vă dorim tuturor mult succes.

Sursa: Click.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !