Preotul s-a pretins de la Gardă

5Comentarii
Preotul s-a pretins de la Gardă
SALONTA – Un preot bihorean a fost prins de poliţişti după ce s-a dat drept un comisar al Gărzii Financiare Bihor şi a pretins bunuri şi bani de la agenţi economici din municipiul Salonta. Reprezentanţii Episcopiei Ortodoxe Oradea au declarat că în momentul în care vor fi informaţi cu privire la acest lucru, vor lua măsurile necesare.

Surse judiciare au precizat că preotul din Râpa s-a prezentat la o societate comercială din Salonta, unde s-a legitimat ca fiind comisar al Gărzii Financiare. Aceleaşi surse au precizat că după ce a verificat actele firmei, preotul i-a pretins administratorului societăţii 9 milioane de lei vechi şi ţigări în valoare de 15 milioane de lei. După aşa-zisul control, administratorul firmei din Salonta s-a prezentat la Poliţie, care a reuşit să-l identifice pe preot şi să recupereze o parte din bani şi ţigările pretinse. Oamenii legii au demarat urmărirea penală împotriva preotului.

Vor întruni Consistoriul
Purtătorul de cuvânt al Episcopiei Ortodoxe Oradea, preotul Ioan Mizgan, a declarat că deocamdată nu au fost înştiinţaţi oficial despre acest caz. „Când vom primi înştiinţarea oficială vom propune ca preotul să fie judecat de Consistoriu, care va decide pedeapsa cuvenită”, a declarat Ioan Mizgan.

Şeful Gărzii Financiare Bihor, Călin Gal, a precizat că nu ştia despre acest caz, însă a spus că nu este primul de acest gen petrecut în Bihor. „Am primit plângeri cu privire la persoane care se dădeau comisari şi solicitau firmelor bunuri. Noi am înaintat sesizările Poliţiei şi au fost prinşi o parte din ei. Am cerut administratorilor de societăţi comerciale să fie foarte atenţi şi să legitimeze persoanele care spun că sunt comisari ai Gărzii Financiare, şi abia apoi să le permită să demareze controlul”, a subliniat şeful Gărzii Financiare Bihor.

Georgiana Anghel



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor