Preşcolarii „Piticoţi”

Preşcolarii „Piticoţi”
ORADEA – Grădiniţa nr. 37 a participat la concursul naţional „Piticot”, ne-a informat educatoarea Floare Bernad, cititor-reporter al ziarului nostru. Concursul este organizat de Asociaţia pentru tineret „Olimp” din Bucureşti, care centralizează datele de la concurenţi, le jurizează şi apoi le premiază.

„La Grădiniţa nr. 37, acest concurs a devenit deja o tradiţie. Avem în palmares câţiva premianţi, dar să nu uităm că, până la urmă, toţi copiii sunt merituoşi”, susţine Floare Bernad, organizatoarea concursului, la Grădiniţa nr. 37.
Concursul favorizează totodată parteneriatul între instituţii, prin care se stabilesc diferite metode de colaborare între acestea.

„Are efecte benefice în descentralizarea învăţământului preuniversitar, ridică standardele învăţământului românesc la nivelul celor europene şi îşi aduce aportul la asigurarea calităţii educaţiei. Copiii au dat dovadă de seriozitate, au fost animaţi de dorinţa de a fi printre câştigători. A fost o activitate plăcută pentru ei.

Pe lângă rezolvarea fişelor de concurs, au realizat un desen intitulat „Familia mea” şi au adus poze hazlii pentru miss şi mister Piticot”, adaugă educatoarea.
Participanţii au primit drept premiu cartea „Piticot”, dar şi diplome de participare.

Monica Mateiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !