Presedintele Curtii Constitutionale – cumul salariu-pensie, neimpozabil

Presedintele Curtii Constitutionale – cumul salariu-pensie, neimpozabil
Prezent vineri la Oradea, secretarul general al PRM, Gheorghe Funar, a pus la dispoziţia presei certificatul în încadrare în grad de handicap al preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean.

Certificatul datează din 2009, e încadrat la „deficienţă funcţională gravă” şi are valabilitate permanentă. Preşedintele Curţii Constituţionale a României are o problemă oftalmologică, dobândită din naştere şi în certificatul primit de la comisia de evaluare din Bistriţa-Năsăud i se recomandă „evitarea efortului ocular mare”.

Ieşit între timp la pensie, Zegrean şi-a păstrat calitatea de preşedinte al Curţii Constituţionale, cumulând indemnizaţia de magistrat cu pensia. Acest lucru este posibil datorită faptului că, printr-o decizie emisă în 2010, Curtea Constituţională a decis că magistraţii şi parlamentarii pot cumula pensia şi salariul. Însă tot atunci, Curtea Constituţionale a decis că ceilalţi bugetari trebuie să aleagă între salariu şi pensie. Funar a mai subliniat că, fiind încadrat într-un grad de handicap, Zegrean nu plăteşte impozit pe salariu, pe terenuri/clădiri. „Pe mine aspectul moral mă deranjează”, a ţinut să spună liderul PRM.

Câştiguri

Potrivit celei mai recente declaraţii de avere completată de Augustin Zegrean în 2011 şi postată pe site-ul Curţii Constituţionale a României (CCR), într-un an fiscal preşedintele CCR a avut câştiguri salariale de 224.354 lei noi şi 85.802 lei noi din pensie. Aceasta înseamnă un salariu de 18.700 lei/lună şi o pensie de 7.150 lei/lună. Cumulat, 25.850 lei/lună.

Călin Corpaş



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase