Preşedintele FC Bihor a fost suspendat o lună

12Comentarii
BUCURESTI/ ORADEA - Pe lângă răul făcut în meciul cu Internaţional Piteşti, când a arbitrat împotriva gazdelor, centralul Marius Constantinescu din Craiova a mai produs probleme FC Bihor şi prin raportul pe care l-a întocmit.

Arbitrul a scris că a fost lovit pe tunelul de acces la vestiare cu un fermoar peste faţă şi că la pauză preşedintele Alexandru Toth (în foto) a intrat la vestiar şi l-a înjurat. În ciuda apărării susţinute de preşedintele Toth în faţa Comisiei de Disciplină, FCB nu a scăpat de sancţiuni, membrii comisiei luând în considerare raportul oficial. Astfel, preşedintele Toth a fost suspendat o lună de zile şi amendat cu 6.000 lei, iar clubul a scăpat cu un avertisment şi nu va fi suspendat. În aceste condiţii meciul cu ACU se va desfăşura pe Stadionul Municipal. „Este o decizie prea dură faţă de ce s-a întâmplat”, s-a rezumat să declare preşedintele Toth.

Cine apără cu ACU?

Absenţa de durată a lui Lipitor şi evoluţiile nesigure ale lui Fildan dau mari bătăi de cap staff-ului tehnic al FC Bihor în privinţa postului de titular pentru jocul din ultima etapă cu ACU Arad. „Încă nu ştim cu cine începem în poartă. Trebuie să ne gândim foarte bine. Avem două variante, ori începem cu Fildan, ori vom titulariza un junior şi pe teren vor evolua zece seniori”, afirmă Vig Zoltan, antrenorul principal. Portarii juniori sunt Paul şi Vesa, ultimul fiind chemat la antrenamentele echipei de seniori în această săptămână.

Ayza va juca

Brazilianul Roberto Ayza a părăsit terenul de la Salonta accidentat în minutul 55 şi a acuzat dureri la gleznă. Din fericire a fost vorba doar de o contuzie, iar în această săptămână mijlocaşul s-a pregătit normal. A încercat să revină şi fundaşul central Daniel Ambruş, care miercuri s-a pregătit cu echipa, dar durerile la spate nu l-au lăsat astfel că nu se pune problema ca el să fie în lot pentru confruntarea cu ACU, echipă care are în lot 13 jucători ex-bihoreni.

Arădenii au şi ei probleme de lot, în ultimul de meci fiind eliminaţi Bota şi Muşuroaia, doi jucători importanţi în angrenajul echipei patronate de Georgeta Onu.

Teodor Biriş



12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor