Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit cu Suveranul Pontif

Reactualizat la:
2Comentarii
Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit cu Suveranul Pontif

Întâlnirea preşedintelui Traian Băsescu cu Papa Benedict al XVl-lea, desfăşurată, sâmbătă, la Castelul Gandolfo, s-a încheiat după aproximativ 25 de minute. Convorbirile dintre şeful statului român şi Suveranul Pontif au fost tete-a-tete timp de 15 minute, în biblioteca privată a Suveranului Pontif.

Conform programului soţia şefului statului urma să participe şi ea la întrevedere după aceea, iar preşedintele Traian Băsescu să prezinte Papei delegaţia oficială română.

La sosirea la Castelul Gandolfo, Băsescu a fost întâmpinat de prefectul Casei Pontificale, Monseniorul James Michael Harvey şi de gentilomii Papei.

Şeful statului a acordat, vineri, în prima zi a vizitei la Roma, un interviu cotidianului Avvenire, în care a declarat că partea română este recunoscătoare Sfântului Scaun pentru modul cum abordează problematica legată de libera circulaţie a persoanelor. De asemenea, şeful statului a mulţumit, vineri, cu ocazia participării la un Te Deum oficiat de preoţi greco şi romano-catolici români la Colegiul Pio Romeno, Papei Benedict al XVl-lea pentru faptul că a ridicat Biserica Greco-Catolică din România la grad de Arhiepiscopie majoră.

Traian Băsescu declara, la plecarea spre Italia, că unul dintre palierele de discuţie cu Papa este legat de politica de consolidare a relaţiilor României cu ţări catolice.

“În Europa sunt foarte multe ţări catolice, cea mai mare parte dintre ele, iar obiectivul acestei vizite este să consolidăm relaţia nu numai la nivelul întâlnirilor politice, dar şi prin extrem de influenta poziţie a Sanctităţii Sale în lumea catolică. În acelaşi timp, discuţiile cu Sanctitatea Sa, ca de altfel şi cu Secretarul de Stat al Vaticanului, vor viza şi modul cum românii din Italia sunt ajutaţi, cei în dificultate, mai ales că atât Sfântul Parinte, cât şi demnitari ai Vaticanului au avut poziţii extrem de favorabile pentru cetăţenii români aflaţi în dificultate în Italia”, spunea şeful statului.

Înainte de a pleca în vizita oficială în Italia, preşedintele Traian Băsescu a avut o convorbire telefonică cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe care l-a anunţat că intenţionează să-i adreseze Papei invitaţia de a veni în România. Patriarhul Daniel l-a informat pe şeful statului că este necesar şi acordul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, aşa cum s-a procedat în 1999 la vizita Papei Ioan Paul al II-lea.

De asemenea, potrivit unui comunicat al Patriarhiei, “Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis Întâistătătorului Bisericii Romano-Catolice salutul său frăţesc şi a reînnoit mulţumirile pentru apelul făcut de Papă în favoarea comunităţii ortodoxe româneşti din Italia, adesea atacată pe nedrept în presa italiană”.

Preşedintele a primit de la Papă o medalie pontificală şi i-a oferit o icoană pe sticlă

Preşedintele Traian Băsescu i-a oferit Papei Benedict al XVI-lea o icoană pe sticlă, un album foto cu biserici din Ţara Haţegului şi o emisiune filatelică dedicată actualului pontificat, primind, la rândul său, o medalie pontificală.

Icoana pe sticlă oferită de şeful statului are ca temă, potrivit Protocolului părţii române, „Masa împărătească”.

Şefului statului i-a mai oferit suvenarului pontif un album fotografic cu biserici de piatră din Haţeg, precum şi o emisiune a Romfilatelia cuprinzând două timbre dedicate inaugurării pontificatului Papei Benedict al XVI-lea.

Suveranul pontif a oferit preşedintelui României o medalie pontificală, iar soţia preşedintelui, Maria Băsescu, a primit un rozariu.

 

mediafax



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor