Preşedintele Ungariei la Oradea

Reactualizat la:
Preşedintele Ungariei la Oradea
ORADEA – Solyom Laszlo, preşedintele Ungariei, va efectua o vizită fulger la Oradea, în 15 martie. Conform spuselor lui Szabo Odon, preşedinte executiv al UDMR Bihor, înaltul oaspete va vizita Serviciul Internaţional de Salvare a Copiilor.

Acesta va descinde la Universitatea Creştină Partium, va asista la o slujbă la Biserica Reformată Oraşul Nou, după care va avea cu întrevedere cu episcopul romano-catolic Tempfli Jozsef.

Vizita neoficială a lui Solyom Laszlo, care face parte dintr-un turneu de trei zile în Transilvania, este organizată de Consulatul Maghiar de la Cluj.

Vicepreşedintele PC, deputatul Nicolae Popa, protestează faţă de lipsa de reacţie a autorităţilor române privind vizita privată pe care preşedintele Ungariei, Laszlo Solyom, o  face în România începând de luni şi susţine că acesta s-ar putea întâlni cu reprezentanţii Consiliului Naţional Secuiesc.

             Nicolae Popa a declarat, că, deşi vizita preşedintelui Ungariei este privată, autorităţile române ar trebui să aibă o reacţie deoarece oficialul ungar s-ar putea întâlni cu reprezentanţii Consiliului Naţional Secuiesc pentru a discuta despre autonomia teritorială a zonei. Popa a criticat “atitudinea pasivă” a Ministerului Afacerilor Externe şi a Ministerului Administraţiei şi Internelor faţă de o problemă care “ar putea afecta integritatea şi suveranitatea României”.

            “Protestez public faţă de pasivitatea autorităţilor competente ale statului român, deoarece s-ar putea ca în aceste zile să se pună la cale autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc şi noi să nu avem niciun fel de reacţie. Nu putem permite astfel de lucruri care pot avea consecinţe extrem de periculoase faţă de integritatea şi suveranitatea statului român”, a spus Popa.

            El a precizat că săptămâna viitoare va transmite Ministerului Afacerilor Externe şi celorlalte autorităţi competente în acest domeniu o scrisoare deschisă în care îşi va exprima nemulţumirile privind această problemă.

            Preşedintele Republicii Ungare, Laszlo Solyom, se va afla zilele următoare într-o vizită privată în mai multe localităţi din Transilvania, printre punctele din program fiind incluse o întâlnire cu artiştii maghiari la Sovata, participarea la festivităţile din 15 martie de la Cluj Napoca şi Oradea,precum şi o întâlnire cu reprezentanţii Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia.

            Solyom Laszlo, care îşi va începe vizita în România luni, va susţine un discurs la Opera Maghiară din Cluj în 14 martie, care va fi transmis în direct de televiziunea ungară de stat, Duna TV.

            Solyom va vizita, de asemenea, localitatea Albeşti-Târnava, unde a fost văzut, pentru ultima oară, poetul revoluţionar Şandor Petofi. Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei ungare preciza că o serie de localităţi din Transilvania au jucat un rol important în revoluţia ungară din 1948-1949 şi în războiul de independenţă, comemorat la 15 martie.

            Preşedintele ungar s-a mai aflat în România şi în 12 şi 13 februarie, când în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş se desfăşura referendumul neoficial pentru autonomia teritorială, organizat de CNS. Solyom s-a întâlnit, cu acel prilej, cu liderii UDMR, declarând că ar trebui adoptată legea minorităţilor care să asigure autonomia culturală şi arătând că sprijină şi acele iniţiative regionale care ajung la autonomie teritorială.

            După întâlnirea cu preşedintele român, şeful statului ungar a declarat că atât el personal, cât şi statul ungar sprijină acele iniţiative ale minorităţilor care se desfăşoară în cadrul Constituţiei.

            Preşedintele Traian Băsescu declara, în seara aceleiaşi zile, într-o intervenţie la o emisiune televizată, că, dacă liderii CNS vor încerca să valorifice rezultatul “testului” făcut în judeţele Harghita, Covasna şi Mureş, atunci statul român “va reacţiona cu toată forţa” şi că, “dacă e referendum, e ilegal, dacă e un test, e un test” .

Zoltan Pengo



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !