Preselectie pentru copiii care vor sa studieze muzica

Preselectie pentru copiii care vor sa studieze muzica
Copiii din Oradea au ocazia să studieze gratuit instrumentele muzicale.

Copiii din Oradea au şansa să înveţe muzica gratuit. Liceul de Arta din Oradea organizează, miercuri, 24 noiembrie, de la ora 17:00, preselecţie pentru copiii care vor să studieze muzica. Înscrierile au loc în sala festivă a liceului (intrarea din Parcul Petofi Sandor, nr. 26).
Copiii au ocazia să înveţe muzica într-un mod organizat. Încă din clasa I, elevii învaţă aici limbajul muzical (note muzicale, valorile notelor etc.).

„Micuţii pot să studieze, încă din clasa I, pianul şi vioara. Cele două instrumente dezvoltă capacităţile intelectuale şi valorile estetice ale copiilor, le stârneşte gustul pentru muzica de calitate şi pentru frumos. Pe lângă aceste avantaje, muzica devine o altă limbă străină, pentru că limbajul muzical este universal. În plus, elevii pot învăţa muzica ordonat, nu pe sărite sau după ureche”, spune învăţătorul Victor Modog.

Studiază instrumentul

La Liceul de Artă, curriculum-ul de bază este identic ca cel al altor şcoli. Ce au în plus elevii de la Liceul de artă sunt cele două ore de instrument şi cele două ore de teorie şi solfegii pe săptămână. Mai mult decât atât, la Liceul de Artă, instrumentul se studiază individual, cu profesori de specialitate.

Liceul de Artă a dat olimpici naţionali şi internaţionali, artişti consacraţi, profesori, instrumentişti etc. Dintre actualii elevi, olimpica naţională Ana Negruţiu a susţinut concerte la Ateneul Român din Bucureşti, iar Raluca Ţurcanu a ajuns la olimpiada internaţională de muzică.

În anul şcolar 2010 – 2011, învăţători la clasele I vor fi Victor Modog şi Carmen Bozântan.

C.D.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !