Preselecţie prelungită pentru Germania

Preselecţie prelungită  pentru Germania
Bucureşti – Acţiunea de preselecţie a studenţilor solicitanţi de locuri de muncă în Germania, pe perioada vacanţei de vară de anul viitor, se va prelungi până la 22 decembrie, persoanele declarate admise urmând să fie anunţate în aceeaşi zi, la ora 17.00, informează Oficiul pentru Migraţia Forţei de Muncă.

Pot pleca la muncă în Germania, în timpul vacanţei de vară, studenţii înscrişi la o facultate de stat sau la o facultate particulară acreditată la cursuri de zi, dar să nu fie în primul sau în ultimul an de studiu, să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani şi cunoştinţe foarte bune de limba germană, precizează sursa citată.

Domeniile în care vor activa cei care vor fi selectaţi sunt gastronomie, hotelier, industrial şi agricol.
Studenţii interesaţi trebuie să prezinte copie după buletin sau carte de identitate, copie paşaport, adeverinţă de la facultate, în care să se specifice în ce an şi ce tip de cursuri frecventează, iar dacă este înscris la o facultate particulară să aducă şi dovada acreditării.

De asemenea, solicitanţii unui loc de muncă vor trebui să mai prezinte foaia matricolă pentru anul de studiu 2005-2006, recomandare de la unul din profesorii de cursuri şi trei poze tip paşaport.

Ina Jurcone



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase