Presupusul criminal, prins la Deva

1Comentariu
DEVA – Principalul suspect în cazul morţii Alexandrei David, tânăra din Petroşani al cărei cadavru ciopârţit a fost găsit pe malul Mureşului, în judeţul Alba, Aurel Enea, a fost prins în această seară în gara din Deva.

Bărbatul a primit astăzi mandat de arestare în lipsă. Pentru că a dispărut de la domiciliu, acesta a fost dat în urmărire generală şi consemn la frontieră. În această seară poliţiştii deveni l-au prins în gara din localitate. „Odată cu emiterea mandatului de arestare prezentivă, toate efectivele IPJ Hunedoara au fost alertate, efectuându-se acţiuni de căutare, în vederea depistării inculpatului. Ca urmare a acestor activităţi, în jurul orei 17:00, suspectul a fost depistat în zona gării Deva, în timp ce intenţiona să urce într-un autobuz cu destinaţia Lugoj”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara, subinspector Bogdan Niţu.


Bărbatul a fost legitimat de către oamenii legii, după care a fost imobilizat şi condus la sediul IPJ Hunedoara. După ce a fost audiat mai bine de două ore, Aurel Enea a fost transferat cu escortă în arestul IPJ Alba, urmând a fi prezentat instanţei pentru confirmarea mandatului de arestare preventivă.

Fragmente din cadavrul tinerei au fost găsite în data de 14 şi 15 decembrie 2007, pe malul râului Mureş, pe raza localităţii Drâmbar, judeţul Alba. În mai puţin de 10 zile a fost identificat principalul suspect: Aurel Enea, de 38 de ani, cetăţean român cu domiciliul în Statele Unite ale Americii. Suspectul locuia temporar în apartamentul fratelui său din Petroşani, ultimul său domiciliu în România fiind în municipiul Alba Iulia. În baza probatoriului administrat în cauză, astăzi, la propunerea Parchetului, Curtea de Alba Alba a emis pe numele lui Aurel Enea mandat de arestare preventivă, în lipsă, pe 30 de zile.

Mihaela Tămaş



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor