Presupusul lider al ETA, arestat la Bordeaux

Reactualizat la:
Presupusul lider al ETA, arestat la Bordeaux
Presupusul numar unu al ETA, Javier Lopez Peña, cunoscut drept “Thierry”, a fost arestat marti seara la Bordeaux, impreuna cu trei militanti, intr-o ampla operatiune impotriva organizatiei, relateaza AFP.

Arestarile au avut loc in jurul orei 23.30 (00.30, ora Romaniei) intr-un apartament din centrul orasului, intr-o operatiune a politiei si Garzii Civile spaniole. Arestarea lui “Thierry” este cea mai dura lovitura data ETA de la arestarea in octombrie 2004, in Franta, a fostului lider Mikel Albizu, alias “Mikel Antza”.

Thierry, in varsta de 49 de ani, a preluat conducerea politica a ETA in 2006, in perioada negocierilor esuate dintre organizatie si guvernul socialist al lui José Luis Rodriguez Zapatero. El i-a succedar lui José Antonio Urrutikoetxea, alias “Josu Ternera”, cu care conducea structura militara a organizatiei, cu Aitzol Iriondo, cunoscut drept “Gurbitz”.

Cautat din 1983, el era considerat de Spania drept unul dintre responsabilii pentru atentatul din decembrie 2006 de pe aeroportul din Madrid, soldat cu doi morti, prin care ETA a rupt armistitiul decretat in martie acelasi an. “Thierry” ar fi participat si la negocierile esuate din 2006 dintre ETA si guvernul spaniol si a avut un rol hotarator in ruperea armistitiului.

Celelalte trei persoane arestate sunt Ainhoa Zaeta Mendiondo, Igor Suberbiola si Jon Salaberria.Ozaeta, uubita fiului lui Josu Ternera, Ekatiz Urrutikoetxea, membru ETA, este suspectata ca a fost cea care a citit comunicatul organizatiei ce anunta oficial ruperea armistitiului, in iunie 2007.

Jon Salabarria, fost deputat regional basc al Batasuna, aripa politica interzisa a ETA, a fugit in 2005, cand justitia spaniola a inceput urmaririle penale pentru apartenenta la grupare, intr-o ancheta privind finantarea sa. Igor Suberbiola a facut parte din miscarea de tineret a ETA inainte de a se alatura organizatiei ilegale.

“Traiasca ETA, vom invinge!”, au strigat cei patru activisti dupa ce au fost atestati. Ei au fost retinuti in apropierea locului in care la 8 mai a fost descoperit un vehicul folosit de membri ai ETA care au ucis cu sange rece doi gardieni civili spanioli in misiune in Capbreton, la 1 decembrie 2007.

Arestarile intervin dupa ce ETA a comis intr-o saptamana doua atentate cu masina-capcana in Tara Bascilor. Unul dintre ele s-a soldat cu moartea unui militar si ranirea altor patru.

In urma arestarilor din Bordeaux, ministrul francez de interne s-a declarat foarte multumit si a atribuit succesul operatiunii activitatii serviciilor de informatii franceze si spaniole.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !