Preţul apartamentelor din Oradea, în scădere

De Dan Birta
3Comentarii
Preţul apartamentelor din Oradea, în scădere
Cele mai scumpe apartamente s-au vândut în zona centrală, cele mai ieftine, în Velenţa.

Preţul mediu unitar al apartamentelor vechi, în primul semestru al acestui an, a fost de aproximativ 699 €/mp, în scădere cu 0,9% faţă de ultimele şase luni ale anului trecut şi cu 1% mai mic decât în semestrul întâi din 2014 (când prețul mediu unitar a fost de 706 €/mp), potrivit unei analize realizate de Darian, cel mai important jucător independent de pe piaţa de evaluări din România.

Comparativ, la nivel naţional, în decursul ultimelor 12 luni, scăderea prețurilor aferente apartamentelor vechi a fost sub 1%, iar în ultimele şase luni s-a înregistrat un uşor reviriment, de aproximativ 0,1%. Această creştere din ultimele şase luni s-a simțit foarte puțin pe piață, de aceea părerea generală a fost mai degrabă de stabilitate a prețurilor. Comparativ cu perioada de început a crizei (anul 2008), preţurile apartamentelor vechi au scăzut cu aproximativ 40% la nivel național.

Pe cartiere

În zona centrală, apartamentele vechi cu două camere, de exemplu, s-au vândut cu preţuri cuprinse între 27.000 şi 46.000 €, în timp ce pentru acelaşi tip de apartamente din zone mai slab cotate, cum ar fi Velenţa, acestea au avut preţuri cuprinse între 22.000 şi 32.000 €. În zona Ioşia, apartamentele cu două camere se tranzacţionează la valori cuprinse între 24.000 şi 38.000 €, iar în zona Rogerius preţul pentru un apartament este între 25.000 şi 40.000 €.

În ceea ce priveşte apartamentele noi, preţul mediu unitar în primul semestru al acestui an a fost de aproximativ 834 €/mp, în creştere cu 0.2% faţă de ultimele şase luni ale anului trecut (când prețul mediu unitar a fost de 824 €/mp) și cu 1,2% mai mare decât în semestrul întâi din 2014. În zona ultracentrală, pentru un metru pătrat s-au plătit sume între 820 şi 950 €/mp, iar în zona mediană între 810 şi 870 €/mp. Un alt segment al pieței rezidențiale – casele – a înregistrat în semestrul întâi al lui 2015 un preţ mediu unitar de aproximativ 671 €/mp suprafaţă desfăşurată, în scădere atât față de ultimele şase cât și față de ultimele 12 luni cu aproximativ 1% (când prețul mediu unitar a fost de 678 €/mp).

La nivel naţional

Cele mai scumpe case/vile s-au vândut în Bucureşti, la un preţ mediu de 1.073 €/mp, în ușoară creştere cu 0,3% față de semestrul anterior, Capitala fiind și singura localitate cu peste 1.000 €/mp. Pe locul secund se situează Cluj-Napoca cu un preț mediu de 870 €/mp, similar cu cel din semestrul trecut. Cele mai mici preţuri de vânzare se regăsesc în continuare în Alexandria (429 €/mp) şi Botoşani (435 €/mp).

În ceea ce priveşte piaţa terenurilor, preţurile au stagnat în primele şase luni din 2015 însă sunt cu 2% mai mici decât în perioada similară a lui 2014. Pentru terenurile din zona ultracentrală, preţurile de tranzacţionare au fost cuprinse între 110 şi 270 €/mp, iar în zonele periferice cu potenţial de dezvoltare între 2 şi 15 €/mp. La momentul actual, chiriile pentru spaţiile de birouri sunt sub nivelul semestrului anterior şi, în funcţie de zonă, finisaje şi dotări se situează pe intervalul mediu de 3-9 €/mp/lună.

Valorile minime se înregistrează la spaţii de birouri aferente unor construcţii industriale (hale, magazii etc) situate în zone periferice, iar cele maxime în clădirile de birouri nou construite.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor