Preţul apei brute, reactualizat

BIHOR – Preţul apei brute a fost majorat cu 7%, la propunerea Administraţiei Naţionale „Apele Române”. Preţul apei brute s-a majorat din cauza creşterii preţului la energie şi carburanţi.

Pentru apa de suprafata, beneficiarii de apa bruta – agenti economici, industrii
sau companii de distributie a apei potabile – vor plati un tarif de 0,037 lei/metru
cub, iar pentru apa subterana 0,048 lei/metru cub.

„Decizia de crestere a tarifului a fost determinata, în primul
rând, de necesitatea stabilirii unui echilibru între venituri si
cheltuieli, si nu în ultimul rând si de cresterea pretului la energie,
carburanti sau la materialele utilizate în gospodarirea apei”, a
declarat directorul general al AN „Apele Romane”, Marius Postelnicescu.

„Necesitatea mentinerii unui echilibru financiar este determinata de
faptul ca Directia Apelor Crisuri (DAC) este o institutie care se autofinanteaza
si care are ca prima responsabilitate administrarea principalelor lucrari hidrotehnice
de siguranta nationala.

Întretinerea lucrarilor necesita un consum mare de resurse materiale
si financiare, iar finantarea se face din surse proprii, si nu de la bugetul
de stat”, a precizat Ioan Oprean, directorul DAC. Ultima majorare a tarifelor
percepute pentru furnizarea apei brute s-a efectuat în anul 2005.

Monica Mateiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase