Preţul apei brute, reactualizat

BIHOR – Preţul apei brute a fost majorat cu 7%, la propunerea Administraţiei Naţională „Apele Române”. Pentru apa de suprafaţă, beneficiarii de apă brută – agenţi economici, industrii sau companii de distribuţie a apei potabile – vor plăti un tarif de 0,037 lei/metru cub, iar pentru apa subterană, 0,048 lei/metru cub.

„Decizia de creştere a tarifului a fost determinată, în primul rând de necesitatea stabilirii unui echilibru între venituri şi cheltuieli, şi nu în ultimul rând şi de creşterea preţului la energie, carburanţi sau la materialele utilizate în gospodărirea apei”, a declarat directorul general al AN „Apele Romane”, Marius Postelnicescu. „Necesitatea menţinerii unui echilibru financiar este determinată de faptul ca Direcţia Apelor Crişuri (DAC) este o instituţie care se autofinanţează şi care are ca primă responsabilitate administrarea principalelor lucrări hidrotehnice de siguranţă naţională. Întreţinerea lucrărilor necesită un consum mare de resurse materiale şi financiare, iar finanţarea se face din surse proprii şi nu de la bugetul de stat”, a precizat Ioan Oprean, directorul DAC. Ultima majorare a tarifelor percepute pentru furnizarea apei brute s-a efectuat în anul 2005.

Monica Mateiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase