Preţul pâinii creşte din nou

1Comentariu
Preţul pâinii creşte din nou
HUNEDOARA - De mâine preţul pâinii va creşte cu 8,5%. Motivul: majorarea preţului la gaz a dus la o creştere a costului de producţie, fapt care s-a reflectat în preţul pâinii.

Acest lucru contrazice declaraţiile ministrului de Finanţe Varujan Vosganian care anunţa, la începutul anului, că nu vor fi majorări de preţuri la produsele alimentare, generate de creşterile de preţuri la gaze sau energie electrică. De altfel, întreprinzătorii hunedoreni contactaţi de Hunedoara Expres au susţinut cu toţii că această declaraţie a ministrului de Finanţe nu avea un fundament economic. Acest lucru este demonstrat şi de cele trei creşteri succesive ale preţului la pâine de la începutul anului. Veştile proaste nu se opresc însă aici. Mircea Gulea, directorul unei firme de profil din judeţ, afirmă că urmează un nou val de scumpiri cauzate de lipsa grâului din producţia internă, procesatorii din judeţ apelând deja la importuri de grâu. „Dacă nu va scădea TVA-ul la produsele alimentare de bază nu văd cum vom putea menţine preţul la pâine în condiţiile în care stocurile de făină au fost epuizate, fiind nevoiţi să apelăm la importuri de grâu” a declarat Mircea Gulea.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor