Preţul petrolului a crescut la bursele electronice din Asia

2Comentarii
Foto arhiva
Foto arhiva

Preţul petrolului a crescut vineri în
tranzacţiile electronice din Asia, susţinut de
evoluţia pozitivă a indicilor bursieri de pe Wall
Street, relatează AFP.


În schimburile matinale,
ţiţeiul ‘light sweet crude’
cu livrare în iunie s-a scumpit cu 11 cenţi,
la 58,73 dolari/baril. Petrolul Brent din Marea
Nordului, cu livrare în iulie, s-a scumpit la
rândul său cu 12 cenţi, la 58,71
dolari/baril.


Bursele americane au închis şedinţa de
joi în urcare, în ciuda datelor oficiale
privind piaţa muncii, care au arătat o
creştere a numărului de şomeri.


Datele de la închidere au arătat că
indicele Dow Jones a urcat cu 0,56%, la 8.331,32
puncte, iar indicele Nasdaq a crescut cu 1,50%, la
1.689,21 puncte. De asemenea, indicele Standard &
Poor’s 500 a urcat cu 1,04%, la 893,07 puncte.


Datele oficiale au arătat că cererile
iniţiale de ajutor de şomaj au urcat
săptămâna trecută cu 32.000, la
637.000 cereri, conform Departamentului
Comerţului. Astfel, numărul total al celor
care obţin ajutoare de şomaj a urcat la 6,56
milioane persoane, în săptămâna
încheiată în 9 mai.


Joi, Agenţia Internaţională pentru
energie (AIE) a revenit în
coborâre asupra estimărilor privind cererea
mondială de petrol în 2009,
aşteptând o scădere cu 3%, cea mai mare
rată din 1981, în contextul actualei crize
financiare.


Organizaţia internaţională, ce
reprezintă interesele statelor industrializate, a
estimat că cererea de petrol va atinge anul acesta
83,2 milioane de barili petrol/zi, în
scădere cu 2,6 milioane barili petrol/zi
faţă de nivelul din 2008. În raportul
său din aprilie, AIE estimase că cererea de
petrol va scădea la 83,4 milioane
barili petrol/zi.


Sursa: Newsin

Taguri: , ,


2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor