Preţul petrolului creşte uşor

Preţul petrolului creşte uşor
Preţul petrolului a crescut uşor miercuri dimineaţă la bursele electronice din Asia, la 88,46 dolari pe baril, piaţa aşteptând decizia Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) privind nivelul producţiei, afirmă traderii.

Barilul de petrol “light sweet crude”, cu livrare în ianuarie, a crescut cu 37 de cenţi, la 88,69 dolari, faţă de nivelul de 88,32 dolari atins marţi seară la New York.

Preţul petrolului Brent, din Marea Nordului, cu livrare în ianuarie, a crescut cu 47 de cenţi, la 90 de dolari pe baril.

OPEC se reuneşte miercuri la Abu Dhabi pentru a decide dacă va majora sau nu producţia de petrol, pentru a veni în întâmpinarea cererii pieţei, informează NewsIn.

Venezuela, Libia, Iranul şi Qatarul s-au declarat împotriva unei majorări a producţiei încă de când reprezentanţii acestor state au ajuns la Abu Dhabi, însă ministrul saudit al petrolului, Ali al-Nouami, continuă să nu ofere detalii despre poziţia sa.

Conform unei surse din cadrul unei delegaţii din Abu Dhabi, cartelul ezită între menţinerea nivelului producţiei şi o posibilă majorare cu 500.000 de barili pe zi, pentru a nu fi “acuzată de a fi la originea creşterii preţurilor aurului negru”.

Piaţa mai aşteaptă şi publicarea datelor săptămânale privind stocurile americane, care, în mod tradiţional, au un efect major asupra evoluţiei preţurilor.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !