Preţuri tot mai mari

Preţuri tot mai mari
Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut preţurile au crescut cu 7,1%.

Conform Biroului European de Statistică Eurostat, România ocupă primul loc în Uniunea Europeană (UE) în funcţie de creşterea preţurilor de consum din iulie. Creşterea este de 7,1%, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, după ce în iunie s-a plasat pe locul trei, la nivelul blocului comunitar, rata anuală medie a inflaţiei fiind de 2,1%.

În creştere

În luna iunie, rata anuală a inflaţiei din România a fost de 4,3%, iar cea medie din UE de 1,9%. Dintre cele 26 de state comunitare prezente în raportul Eurostat preţurile de consum au scăzut în iulie doar în Irlanda (1,2%) şi Letonia (0,7%), celelalte ţări consemnând evoluţii pozitive. Cele mai mari rate ale inflaţiei se observă, excluzând România, la Grecia (5,5%) şi Ungaria (3,6%). Comparativ cu luna iunie, inflaţia anuală a urcat în 19 ţări membre ale UE, a rămas la acelaşi nivel într-un singur stat (Finlanda) şi a scăzut în şase.

România se plasează, de asemenea, pe primul loc în UE după avansul lunar al preţurilor de consum, de 2,6%, pe poziţiile următoare situându-se Malta (0,6%) şi Bulgaria (0,5%). Indicatorul a fost negativ în 15 state, pozitiv în nouă şi zero în Lituania şi Ungaria. La nivelul UE, preţurile s-au redus, în ritm lunar, cu 0,2%. În zona euro, regiune care reuneşte cele mai mari economii europene, inflaţia anuală s-a plasat la 1,7%, iar cea lunară la -0,3%.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !