Preţurile la medicamente rămân neschimbate încă trei luni

Reactualizat la:
Preţurile la medicamente rămân neschimbate încă trei luni
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a semnat, vineri, un Ordin prin care a dispus ca preţurile la medicamente să rămână neschimbate încă trei luni, începând cu 1 martie.

“De fapt, ordinul semnat vineri prin care au fost îngheţate încă trei luni preţurile la medicamente nu este altceva decât o prelungire a unui alt ordin din mai 2007. Mai concret, din luna a 5-a a anului trecut preţurile au fost ţinute blocate deşi aproape tot anul 2007 euro a avut o valoare scăzută”, a declarat, agenţiei MEDIAFAX, Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii.

La începutul lui 2008 ministrul a semnat un ordin prin care a anunţat că preţurile la medicamente rămân neschimbate până în 29 februarie. Această hotărâre a stârnit nemulţumirea importatorilor şi distribuitorilor de medicamente care au ameninţat cu blocarea livrărilor întrucât valoarea euro atinsese 3,7 lei.

La ameninţările acestora, ministrul Sănătăţii a răspuns cu controale inopinante, în perioada 31 ianuarie-1 februarie, în câteva farmacii şi depozite. Primele semnale au arătat că nu există o criză a medicamentelor. Ulterior, respectiv în săptămâna 11-16 februarie, ministrul a dispus un amplu control la nivel naţional în farmacii şi depozite.

“Din datele primite până acum şi după discuţia pe care am avut-o cu conducerea Direcţiei farmaceutice a MSP am hotărât să menţinem încă trei luni respectiv martie, aprilie, mai preţurile neschimbate la medicamente”, a adăugat ministrul Sănătăţii.

El a precizat că, dacă vor fi blocate livrările de medicamente către farmacii şi spitale, va cere extinderea controalelor prin implicarea Gărzii Financiare.

“Nu cred că este un moment prielnic pentru majorarea preţurilor la medicamente în condiţiile în care oamenii au deja de plată sume mari la căldură, întreţinere şi curent. În plus, cursul euro a mai scăzut din intensitate, deci nu cred că este oportună majorarea preţurilor”, a conchis Eugen Nicolăescu.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !