Prevenirea violentelor in mediul scolar

De Alexandra Lăzureanu
Prevenirea violentelor in mediul scolar
Poliţiştii bihoreni fac câteva recomandări preventive în acest sens:

Fii atent atunci când îţi alegi prietenii. Evită compania celor agresivi, obraznici sau delincvenţi. Când este vorba de prieteni, calitatea contează. Nu cantitatea. Nu te lăsa influenţat de ceilalţi, nu comite fapte ilegale. Analizează singur riscurile la care te expui, pe baza propriei experienţe. Atrage atenţia prietenilor asupra consecinţelor comiterii de infracţiuni. Respinge propunerile de a participa la aşa –zise „distracţii”, precum consum de alcool sau droguri, distrugeri, violenţe fizice şi verbale. Aparent te poţi simţi relaxat, dar alcoolul îţi „relaxează” şi discernământul. Pe acest fond, poţi face lucruri pe care le vei regreta ulterior. Nu încerca să rezolvi un conflict prin violenţă. Apelează la sprijinul celor care te pot ajuta: părinţi, profesori, poliţişti. A fi puternic nu înseamnă să fii violent şi temut de cei din jur. Violenţa produce teamă, repulsie şi strică relaţiile de prietenie. Alege şcoala, serviciul, banii, prietenii şi familia pentru a-ţi construi un viitor aşa cum ţi-l doreşti. Lasă pentru cei slabi: violenţa, consumul de alcool şi droguri, faptele ilegale, închisoarea. Urmează-ţi visele şi mergi pe drumul tău. Necunoaşterea legii nu te absolvă de răspunderea penală!

Cauzele delincvenţei juvenile:

– Influenţa anturajului – mai ales în cazul tinerilor dornici de afirmare rapidă;

– Teribilismul şi spiritul aventurier – trăsături specifice adolescenţilor,

– Perceperea eronată a valorilor sociale – mirajul îmbogăţirii peste noapte şi prin orice mijloace;

– Lipsa de preocupare pentru activităţi sportive, culturale în timpul liber;

– Consumul de băuturi alcoolice în familie sau în grupul de prieteni;

– Comunicarea deficitară cu membrii familiei, violenţă verbală şi fizică în relaţiile intrafamiliale.

 

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase