Această săptămână s-a încheiat cu succes, printr-o activitate aparte, „ABC- ul circulaţiei pentru cei mici” – acţiune punctuală de educaţie rutieră, la Şcoala cu clasele I-VIII Nicolae Bălcescu, din Oradea, dar şi activităţi de educaţie rutieră derulate în unităţile de învăţământ din Marghita, Beiuş, Salonta şi oraşele Ştei, Vaşcău, Nucet, Aleşd, Valea lui Mihai şi Săcueni. Drept urmare, şcolarii din clasa întâi de la şcoala Nicolae Bălcescu au făcut deliciul poliţiştilor veniţi să discute cu ei şi să îi îndrume într-ale circulaţiei rutiere. Micuţii au fost mai mult decât receptivi la sfaturile poliţiştilor, ba mai mult chiar, au anticipat unele întrebări sau idei ale acestora, încheiând astfel săptămâna într-un mod excepţional pentru oamenii legii. Per total activităţile desfăşurate săptămâna trecută au reuşit să atragă atenţia unui număr mare de cetăţeni care s-au implicat activ în manifestării şi au recepţionat într-un mod pozitiv parteneriatul cu instituţia Poliţiei.
Preventie incheiata cu zambete
În perioada 24 - 28 septembrie, la nivel naţional s-a desfăşurat cea de-a şaptea ediţie a manifestării „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, eveniment prin care s-a urmărit sensibilizarea populaţiei cu privire la importanţa prevenirii criminalităţii şi la necesitatea adoptării unor conduite antivictimale şi antiinfracţionale.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Lotus Băile Felix a înregistrat prima victorie în faza a doua a campionatului din Liga 3, Seria 10, și s-a impus cu 1-0 în fața echipei Olimpia MCMXXI Satu Mare.
FC Bihor
FC Bihor Oradea se descurcă de minune în periplul fotbalistic prin județul Timiș. La fel ca săptămâna trecută la Peciu Nou, indicatorul numărului de goluri înscrise de orădeni s-a oprit la cifra 3.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Președintele Senatului, Nicolae Ciucă se va alătura sărbătorii centenare a administrației românești în Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cele două aeronave de tipul IAR 330 PUMA au fost observate în timp ce zburau deasupra orașului, marcând începutul pregătirilor pentru parada ce va avea loc pe 20 aprilie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Dacă vreți să vă distrați și nu știți unde, acum aveți noroc!
Citiți principiile noastre de moderare aici!