CSM Oradea a avut o primă repriză slabă, în care nu s-a regăsit deloc. HC Argeş conducea la pauză cu 17-9 şi se părea că s-a desprins decisiv. Gazdele şi-au mărit avantajul în debutul mitanului secund, scor 21-12 (‘42). A urmat apoi un reviriment formidabil al orădenilor, care au înscris opt goluri consecutive, scorul devenind 21-20 (‘50). Din nefericire, echipa noastră s-a speriat parcă de posibilitatea de a întoarce rezultatul. O eliminare (a treia) a lui I. Tcaciuc i-a adus cartonaşul roşu, iar gazdele au înscris şi nu au mai cedat iniţiativa până la final, scor 29-27. „Am avut o primă repriză foarte slabă, cu mari probleme în faza defensivă, cu greşeli individuale şi lipsă de concentrare din partea jucătorilor. În repriza a doua am schimbat sistemul de apărare, iar băieţii au căpătat încredere şi au recuperat handicapul. Din păcate, nu am putut egala. Am resimţit din nou absenţa a doi titulari de bază, Răzvan Farcaş şi Radu David. Aşa cum anticipam de altfel, Piteştiul a reuşit să ne pună probleme. Şi-au întărit serios lotul în extrasezon, transferând doi ucraineni şi doi moldoveni, iar acest lucru s-a văzut în jocul lor”, ne-a declarat antrenorul CSM Oradea, Sebastian Tudor. Tehnicianul orădean a aliniat echipa: Bistrean, Cr. Tcaciuc – portari; Sava, Al. Farcaş 8 goluri marcate, Avram 4, Scripnic, Iştoc, Taşcă, Macovei 5, Mincan 4, Maxim 4, Radu, I. Tcaciuc 2, Papuc.
Prima infrangere pentru CSM Oradea la handbal
Divizionara A de handbal masculin CSM Oradea a pierdut meciul din deplasare cu HC Argeş Piteşti, din etapa a III-a a Seriei B, gazdele obţinând victoria cu scorul de 29-27 (17-9). Este primul eşec din acest sezon pentru echipa orădeană.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cele două aeronave de tipul IAR 330 PUMA au fost observate în timp ce zburau deasupra orașului, marcând începutul pregătirilor pentru parada ce va avea loc pe 20 aprilie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Dacă vreți să vă distrați și nu știți unde, acum aveți noroc!
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vineri, 19 aprilie, a început turnarea primului strat de asfalt pe Centura Oșorhei, la capătul dinspre Oradea.
BIHON Sport local
Astăzi și mâine sunt programate două meciuri în duelul județelor Bihor vs Satu Mare la nivel de Liga 3, Seria 10.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Constructor desemnat pentru Parcul de Specializare Inteligentă din Ștei. Termenul de execuție 6 luni
Valoarea ofertei câștigătoare este 17.900.370,36 de lei, fără TVA.
Citiți principiile noastre de moderare aici!