Prima zăpadă a spart autostrăzile

Reactualizat la:
Prima zăpadă a spart autostrăzile
Pe autostrada Bucureşti-Constanţa au apărut primele gropi, la numai un an după ce autostrada a ieşit din garanţie. Pe Bucureşti-Piteşti, gropile s-au transformat în cratere.

Cele două autostrăzi ale României resimt din plin efectele iernii şi ale lucrărilor de proastă calitate. După prima zăpadă din acest an, gropile de pe Autostrada Bucureşti-Piteşti s-au transformat în adevărate cratere. Dacă starea acestei şosele nu mai miră pe nimeni, degradarea Autostrăzii Soarelui este o surpriză neplăcută pentru toată lumea.

Începutul în forţă al iernii a fost însă un examen mult prea greu pentru Autostrada Soarelui. Procesul succesiv de îngheţ-dezgheţ a făcut ca în şoseaua construită din beton armat, pe primii 32 de kilometri, să apară reţele cu milioane de crăpături. Acesta este primul semn că betonul, care ar fi trebuit să dureze cel puţin zece ani, nu va mai rezista încă o iarnă. Situaţia pare a fi mai gra­vă pe sensul de ieşire din Bu­cureşti. Dar gropile, ce-i drept mici deocamdată, îşi fac apa­riţia abia după Fundulea.

La kilometrul 51, pe sensul de mers către Constanţa, tronează chiar în mijlocul drumului o groapă care se măreşte pe zi ce trece. Până la Drajna, adică la kilometrul 100 şi-un pic, am contabilizat zeci de mici cratere, cu precădere pe viaducte. Pe lângă toate acestea, ne-am fi aşteptat măcar ca panourile de avertizare să funcţioneze. Nu a fost aşa. Dacă cel de la ieşirea din Capitală era funcţional şi avertiza şoferii că pe drum este ceaţă, panoul de la Fundulea era inert.

Adevărul



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !