Primăria a plătit creditul CEC, gradul de îndatorare – 18,34%

4Comentarii
Primăria a plătit creditul CEC, gradul de îndatorare –  18,34%
Totalul dobânzilor plătite a fost de 396.502 lei, adică 2 lei per orădean, informează Primăria.

Ultima tranşă din creditul de 100 milioane de lei accesat de Primărie la finele anului trecut a fost plătită la finalul săptămânii trecute. Plata celor 20,8 milioane de lei s-a făcut anticipat.

Urgenţă pentru proiecte

Creditul de 100 milioane lei a fost accesat de Primărie în decembrie 2015 cu scopul de a acoperi o cât mai mare parte a cheltuielilor din proiecte, decontabile de finanţatorul european. A fost contractat de la CEC Bank, pe o perioadă de un an, cu perioadă de grație până în iunie 2016 și perioadă de rambursare iulie-decembrie 2016. „Au fost folosiți 84,85 milioane lei (77 milioane lei în 2015) din această linie de finanțare pentru finalizarea celor 24 de proiecte finanțate din fonduri europene, aflate în implementare în anul 2015. În urma finalizării proiectelor și depunerii cererilor de rambursare, în anul 2016 am încasat cota de finanțare a Uniunii Europene, astfel că am reușit rambursarea anticipată a întregului credit”, transmite Primăria printr-un comunicat de presă.

Economiştii mai precizează că, datorită renegocierii condițiilor creditului de la ING Bank – termenele de plată au fost prelungite, gradul de îndatorare a municipiului, estimat în prezent la 54,12%, scade la 18,34% în anul 2017.

Replică după campanie

„Se constată încă o dată că unele afirmații făcute în perioada campaniei electorale referitor la gradul mare de îndatorare a municipiului și neabsorbţia fondurilor europene au fost contrazise de realitate. Subliniem din nou că scopul accesării creditului CEC a fost acela de a asigura banii necesari pentru implementarea proiectelor de investiții mari pe fonduri europene care s-au realizat anul trecut în municipiu, banii fiind primiți ulterior de la Uniunea Europeană și restituiți către CEC”, a declarat primarul Ilie Bolojan.

În absenţa acestui credit, 77 de milioane lei din veniturile proprii ale bugetului local din 2016 ar fi trebuit alocați pentru finalizarea celor 24 de proiecte europene. „În cel mai rău caz exista riscul de a nu reuși finalizarea proiectelor cu finanțare europeană și de a returna din această cauză sume importante de bani la UE. (…) Anul 2015 a fost pentru Oradea deopotrivă anul absorbției de fonduri europene și anul datoriei publice locale, nivelul atins de ambele fiind superior celorlalți ani. Atragerea de fonduri europene și contractarea de împrumuturi bancare au creat premizele realizării bugetului de investiții, un buget de 6 ori mai mare decît într-un an normal”, mai arată comunicatul.

Administraţia anunţă că vrea „păstrarea acestui ritm de dezvoltare a orașului şi în anii următori”, ceea ce înseamnă inclusiv accesarea de noi credite.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor