640/2006 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a sistemului de administrare a parcărilor publice, a ridicării și blocării autovehiculelor în municipiul Oradea și în HCL nr.952/2013 privind aprobarea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2014” şi de „abrogarea dispoziției primarului nr.1185/23.05.2014 referitoare la amenajarea unor parcări cu durată de staționare limitată 2h („galbene”)”, care au constituit obiect al controlului de legalitate”.
„Instituția Prefectului Județului Bihor consideră atitudinea municipalității ca una proximă și necesară pentru înlăturarea motivelor de nelegalitate semnalate, dar dezaprobă tertipurile colaterale extinse pe această temă.
Cu privire la unele aspecte chestionabile apărute în mass-media locală referitoare la nivelul unor sancțiuni contravenționale ce urmează a fi aplicate în cauză, facem precizarea că, potrivit legii, contravențiile pot fi instituite numai de către autoritatea deliberativă a administrației publice locale, respectiv Consiliul Local, în sarcina acestuia rămânând și stabilirea cuantumului amenzii pe baza propunerii primarului și/sau a unor inițiative/amendamente ale consilierilor locali, limita minimă prevăzută de lege pentru acest tip de contravenții fiind de 25 lei.
Factorii decizionali trebuie să acționeze în acest sens cu responsabilitate publică și cu respectarea principiilor legalității, oportunității, echilibrului și proporționalității pentru deciziile pe care le adoptă”, se arată în comunicatul remis de Prefectură, semnat de subprefectul Cristian Bitea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!