Aproximativ 30 de milioane de lei au fost alocaţi de Consiliul Local către Termoficare SA, jumătate ca majorare a capitalului social, jumătate pentru plata în avans a facturii la gaz.
În trei
Astfel, 15 milioane de lei fac obiectul unei convenţii de plată în trei, semnată de Termoficare SA, Primărie şi Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz SA Mediaş. Banii sunt primiţi de Primărie de la Guvern – în două tranşe, de 4 respectiv 11 milioane de lei – şi reprezintă un avans parţial pentru achiziţia de gaze naturale în sezonul rece 2017/2018.
Conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat între Termoficare SA şi Romgaz SA, s-a estimat că se va cumpăra anual o cantitate de peste 1,8 milionae Mwh de gaz. Costurile cu gazul pentru întregul sezon rece prezent sunt estimate la peste 121 milioane de lei. „Societatea estimează un deficit de cash pentru perioada noiembrie 2017 – martie 2018 de 40.000.000 de lei. Deficitul menţionat este generat de necesitatea plăţii în avans a gazului natural, costurile cu mentenanţa noii centrale de cogenerare şi diminuarea bonusului de cogenerare, conform deciziei ANRE”, se arată în raportul de specialitate al proiectului de hotărâre.
„Pentru noi e un suport pe partea de cash flow. Dacă plătim în avans gazul cu aceşti bani, nu mai e nevoie să actualizăm creditul pe care-l avem, asta înseamnă reducerea cheltuielilor de capital”, spune Stănel Necula, directorul Termoficare SA.
Capitalizare
Celelalte 15 milioane de lei pe care Consiliul local le virează societăţii reprezintă creşterea capitalului social al Termoficare SA.
Astfel, capitalul social a crescut de la peste 82 milioane de lei la peste 97 milioane lei, prin emiterea unui număr de 166.500 acţiuni cu o valoare nominală de 90 lei fiecare.
„E o chestiune de normalitate care trebuie făcută. Termoficare SA a primit o parte din bunurile de la Electrocentrale, terenul pe care se află sursa nouă şi unele construcţii, dar altele, inclusiv intrarea în incinta de pe Borşului, au rămas la Electrocentrale SA.
Necula spune că societatea va face demersurile necesare pentru a dobândi suprafeţele şi construcţiile aflate în incinta spaţiului de pe Borşului, prin înscrierea la masa credală.
[related-post post_id=”1954219″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!