900.000 de lei + TVA a costat noul sediu al Primăriei din comuna Cociuba Mare. O comună mică din Bihor, de doar circa 2.900 de locuitori. O primărie, însă, cu un șef mereu grăbit să închidă proiecte și să înceapă altele noi. Este Mihai Sferle, primarul care a schimbat total la față clădirea Primăriei, ce fusese ridicată tocmai de bunicul său, în anii 70. Și nu doar clădirea, ci întreaga comună. Și antecesorul său fusese primar în Cociuba, din 67 până în 80.
Primăria Cociuba Mare arată azi impresionant, designul fiind unul cât se poate de modern și de funcțional, o prezență cât se poate de neobișnuită pentru mediul rural din România. Construcția a fost realizată într-un an și jumătate de către firma Lu & Si Ciuperceni Satu Mare. Însă investiția nu s-a realizat înainte ca primarul, aflat acum la al doilea mandat, să se poată lăuda cu asfaltarea a 27 de kilometri de drum, în comună.
Înghesuială la fotbal
Alte proiecte realizate deja din bugetul propriu al comunei sunt cele trei baze sportive, în satele Cheșa,
Petid și Cărăsău, ce au costat câte 150.000 de lei fiecare. Motivația investiției: faptul că exista teren sintetic doar în centrul de comună, la Cociuba, iar cei din satele aparținătoare stăteau la coadă, generându-se mereu discuții aprinse între tinerii din comună. Era insuficient, așadar… Un alt proiect realizat este stația de filtrare a arseniului, din apă. 150.000 de lei cu TVA inclus.
Canalizarea
Mai sunt și alte proiecte în curs de realizare, și altele ce urmează să fie demarate. Se lucrează pentru canalizarea comunei și realizarea stației de epurare, prin PNDL – o investiție de 11 milioane de lei, cu TVA inclus. „Acum se lucrează în Cărăsău, Petid și Cheșa. Urmează canalizarea și în Cociuba Mare. Însă din 26 mai 2016 și până în septembrie 2017 s-a pierdut timpul cu contestații, între constructori”, arată primarul Sferle, subliniind, astfel, cum se pierde timp important până la începerea lucrărilor, în România. Cei doi constructori sunt Dumexim, ce a câștigat licitația, și Crișana Pro Construct. În curs de execuție sunt și capelele mortuare pentru toate satele comunei.
Urmează gazul și căminul
Urmează reabilitarea căminului cultural, printr-un proiect semnat cu AFIR (80.000 euro), asigură primarul. De asemenea, este în plan racordarea
comunei la magistrala de gaz ce trece prin Cociuba Mare, dar și realizarea unui centru de zi și îngrijire, prin POR (circa 500.000 euro). Un alt proiect, aflat în evaluare, are în vedere trei grădinițe.
Întrebat cum reușește să aibă atâtea proiecte nu tocmai ieftine, primarul Sferle indică importanța bugetului administrat corect, cu 17 angajați în primărie. „În 2012, aveam încasări la bugetul local de 230.000 lei. Acum încasez 2 milioane de lei”, explică Sferle, indicând importanța unei colectări eficiente. Cu această ocazie, primarul de Cociuba subliniază că a reușit să reducă inclusiv numărul asistaților sociali din comună: de la 200 la 22. Același primar și-a internalizat serviciul comunal de salubritate, devenind șef de coloană!
Nevoia de investitori
Circa 150 de persoane din comuna Cociuba Mare fac naveta. Lucrează ba în Oradea, la Celestica, ba la Inteva, în Salonta sau în Nădab (județul Arad). Însă neavând încă investitori, primarul vrea să aducă locuri de muncă în comună prin concesionarea de terenuri, pentru afaceri în zootehnie și agricultură. A concesionat deja 11 hectare firmei Nutrientul, pentru o fermă de porcine, și a mai concesionat alte parcele de câte două hectare pentru ferme de păsări și bovine, respectiv pentru sere. „Cele 11 hectare concesionate pentru Nutrientul sunt sub pădure, la 3,5 kilometri de oricare sat aparținător”, precizează, grijuliu, primarul, conștient că dacă nu reușește să țină tinerii în comună, investițiile făcute rămân fără beneficiari reali.
Citiți principiile noastre de moderare aici!