Primaria Oradea in control la agentii comerciali

Compartimentul de inspecţie fiscală din cadrul Primăriei Oradea a început marti acţiunile de verificare cu privire la plata taxei de afişaj în scop de reclamă şi publicitate (taxă datorată de către agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în Oradea şi care au expuse mijloace de afişaj – firme, reclame cu vizibilitate din spaţiul public), dar şi cu privire la plata taxei datorate pentru autorizaţia de alimentaţie publică.

Verificările au început în cartierul Rogerius şi vor continua pe toată raza municipiului până în luna septembrie. Persoanele care datorează astfel de taxe către bugetul local sunt invitate la ghişeele pentru relaţii cu publicul de la parterul Primăriei Oradea în vederea depunerii declaraţiei fiscale pentru stabilirea taxei pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate. „Într-o primă etapă, inspectorii fiscali vor emite notificări pentru ca aceşti contribuabili să se prezinte la sediul primăriei pentru a intra în legalitate.

În caz contrar, conform HCL nr. 744/2011, se vor fi aplica sancţiuni contravenţionale cuprinse între 240 – 2400 lei (pentru nerespectarea legislaţiei aplicabile în domeniul taxei de afişaj) şi între 1000 şi 2000 de lei pentru cei care nu deţin autorizaţie de alimentaţie publică”, se anunţă într-un comunicat al Primăriei.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !