Primaria Oradea, pichetată

7Comentarii
Foto J.B.
Foto J.B.
ORADEA - În jur de 100 de persoane au pichetat, miercuri, sediul Primariei Municipiului Oradea. Protestatarii sunt membri ai Sindicatului Personalului Nedidactic din Învăţământ Bihor, afiliat la Federaţia Sindicatelor din Învăţământ „Spiru Haret” şi CNSLR „Frăţia”.  Video Video

Contestatarii au solicitat primarului Ilie Bolojan, punerea în aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 193/2006 şi a H.G. 1317/2006 privind acordarea tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă.

Potrivit preşedintelui Sindicatului Personanului Nedidactic, Dan Bonca, la nivel naţional, în toate reşedinţele de judeţ şi chiar la nivelul judeţului Bihor aceste tichete au fost acordate. Singurii care nu le-au primit au fost angajaţii din Oradea şi cei din Salonta. Liderii Sindicatelor ameninţă că, în acest sens, vor începe acţiuni de protest şi la Salonta.

Bani sau grevă

„În cazul în care dl. Bolojan nu vrea să aplice legea 193/2006 vom recurge la alte măsuri specifice sindicale. Pentru noi aceste tichete sunt o mană cerească”, a declarat Bonca.

Liderii sindicatului mărturisesc că salariile personalului nedidactic sunt infime. O îngrijitoare a prezentat un fluturaş cu ultimul său salariu, 662 de lei pe lună, cu un spor de vechime de 25%, în timp ce un bucătar primeşte 700 de lei lunar.

Protestatarii, care au pichetatPrimariaîn lipsa edilului-şef, plecat la Bucureşti, au fost întâmpinaţi de viceprimarul Biro Rozalia care le-a promis că vor analiza petiţia şi se va face o rectificare bugetară, astfel încât să primească tichetele cerute. Luni reprezentanţii sindicatului se vor întâlni cu primarul Ilie Bolojan şi cu viceprimarul Biro Rozalia pentru a discuta aceste probleme.

Consilierul primarului, Orlando Balaş a justificat lipsa de bani a municipalităţii, aruncâd pisica în curtea vechii administraţii. Balaş spune că lipsa de bani pentru tichetele cadou se datorează vechii administraţii a Oradiei, care a golit bugetul local prin ahiziţionarea de tramvaie noi, cu circa 2,7 de milioane de euro bucata.

Alte plângeri

Liderul sindicatului ne-a mai declarat că mai au şi alte probleme. „Există şi alte probleme. Decontarea de 50% pentru biletele de călătorie şi pentru personalul nedidactic, decontarea costurilor de deplasare la serviciu şi domiciliu, acordarea unui spor de 10% la salariu celor care nu au primit majorarea de salariu în anul 2007, punerea în concordanţă a salariilor minime a personalului nedidactic cu salariul minim pe economie, etc sunt printre puţinele dintre ele.”, mai spune Bonca.

În Oradea 310 de persoane sunt încadrate ca personal nedidactic în învăţământ. Valoarea unui tichet este de 80 de lei.

Crina Dobocan



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor