Primăria şi Betel merg pe acelaşi drum

De Călin Corpaş
Reactualizat la:
11Comentarii
Primăria şi Betel merg pe acelaşi drum
© Proiectul centrului de conferinţe
Centrul Creştin Salem reclamă Primăria, pe care o acuză că l-ar expropria şi discrimina, favorizând, în schimb, Liceul Penticostal Betel.

„Dacă vecinul meu şi-a făcut mai mulţi copii, să-mi fure din ograda mea primarul, pentru că vecinul are mai mulţi copii? Dreptul meu de proprietate nu este respectat? Nu se poate ca tu, dacă ai mai mulţi copii, să ceri de la primar ograda vecinului!”. Declaraţia aparţine lui Teodor (Ted) Ciuciui, preşedintele Centrului Creştin Salem din capătul cartierului Nufărul, cu 400 de membri. Vecinul la care se referă Ciuciui este Liceul Penticostal Betel, unde învaţă 1.520 de elevi. Centrul interconfesional Salem va fi pus în situaţia de a ceda teren pentru ca Primăria să facă un drum nou de legătură între străzile Nicolae Şova, Grigore Moisil şi Romulus Guga. Doar că un drum public există, însă acesta este blocat de ani buni de către Liceul Betel, ce a transformat drumul în curtea proprie, cu de la sine putere! Sub ochii îngăduitori ai Primăriei. Cei de la Salem se simt lezaţi cu atât mai mult cu cât simt că li se pun piedici în ridicarea unui centru de conferinţe de 3.500 de locuri, pe propriul teren.

3ted-salem-betel

Primăria susţine că liceul are mult prea puţin teren la dispoziţie, raportat la numărul de elevi şi, ca instituţie de drept public, liceul are prioritate în faţa Centrului Salem. „Există un drum care în acte figurează ca drum public, dar nu a fost folosit niciodată ca drum. Într-o ședință viitoare o să retragem acest statut şi îl vom da Liceului Penticostal Betel, deoarece are un teren insuficient pentru curtea liceului. Este un liceu în subordinea Consiliului Local, deci ar fi tot în obligația Primăriei să le lărgească terenul”, ne-a declarat Anca Sas, purtătorul de cuvânt al PMO.

Proiectul centrului de conferinţe Proiectul centrului de conferinţe ©

 

Reprezentanţii Asociaţiei Centrul Creştin Salem nu concept faptul că Primăria i-ar putea expropria cu circa 1.500 mp pentru a face un drum nou, doar pentru că vechea cale de acces, cu numărul cadastral 160813, nu mai e folosită şi a rămas nemodernizată deoarece între timp a fost transformată de către Liceul Teologic Penticostal Betel în curte pentru propriul uz! Centrul Salem cere ca Biserica Betel să deblocheze drumul, actualmente blocat cu porţi dinspre străzile Şova şi Moisil, şi aşteaptă ca Primăria să îi acorde avizele necesare ridicării unui centru de conferinţe de anvergură, cum Oradea nu are încă, cu o capacitate anunţată de 3.500 de locuri. Până acum, Salem a primit de la Primărie un aviz nefavorabil, în 6 august a.c., la cererea Centrului de emitere a avizului de oportunitate pentru elaborarea PUZ necesar investiţiei. În justificarea avizului nefavorabil, Primăria îi comunică Centrului Creştin Salem că în decembrie 2013, AIO a prezentat Comisiei municipale de urbanism (CMUAT) soluţia „constituirii unui drum public care să lege străzile Nicolae Şova, Grigore Moisil şi Romulus Guga, soluţie preluată şi în documentaţia de urbanism PUZ – aprobat prin HCL 568/21.07.2014”. Ca urmare, Centrului Salem i se comunică şi că va fi expropriat de parcelele ce vor cădea în calea drumului, în condiţiile „unei juste despăgubiri”. De aceea, Primăria îi cere familiei Ciuciui, ce se ocupă de Centrul Salem, să-şi coreleze proiectul de extindere cu planurile de urbanism ale Primăriei, despre care nu i-a întrebat nimeni înainte.

Betel, de interes public

Anca Sas, purtător de cuvânt al PMO, precizează însă că Salem nu a avut obiecţii după ce PUZ-ul a fost aprobat în Consiliul Local. „Mergând în teren, reprezentanţii Primăriei au constatat că Liceul Betel nu are teren suficient pentru cei 1.520 de elevi. Au un teren aferent de 9.975 mp. Dorim să fluidizăm şi pentru aceasta ar trebui să luăm aproximativ 1.500 mp, cu 12 metri lăţime din terenul Centrului Salem. Considerăm că această expropriere s-ar face pentru o cauză de interes public”, ne transmite Anca Sas. Reprezentanta Primăriei admite că în documentele cadastrale drumul pe care s-a făcut stăpână Biserica Betel apare ca drum public, dar transmite că municipalitatea vrea să-i schimbe destinaţia, oferindu-l penticostalilor, deoarece aceştia sunt în criză de spaţiu.

Arhitectul-şef Adriana Lipoveanu subliniază acelaşi lucru: că Liceul Penticostal e de interes public, pe când Centrul Salem „e de drept privat, dar nu este de interes public”. Astfel, prin extensie, putem deduce că nici centrul de conferinţe de la Salem nu ar fi de interes pentru municipalitate, decât dacă se pliază pe ce se gândeşte în Piaţa Unirii nr. 1. Centru care, promite Teodor Ciciui, şeful de la Salem, ar putea fi folosit de la conferinţe de orice tip la concerte, cu excepţia zilei de duminică, atunci când este rezervat bisericii interconfesionale Salem. Desigur, nu gratuit… Ciuciui este convins că ridicarea unui asemenea centru în Oradea ar aduce plus-valoare pentru economia locală.

Liceul Betel Intrare la Liceul Betel ©

„Nu vrem banii Primăriei, oricum din donaţii trăim. Nu vrem să vindem. Noi am fost prima clădire, aici a fost câmp.Noi, care suntem interconfesionali, majoritatea fiind ortodocşi, ne simţim complet discriminaţi. Domnul Bolojan a venit aici de trei ori cu inginerii dânsului şi a făcut măsurători. E clar un abuz atunci când faci un drum public lângă un drum public. Se expropriază 4 proprietari. Atragem atenţia opiniei publice că acest drum deja există între străzile Şova şi Guga, dar Primăria, în speţă AIO, ignoră un drum care există în CF, iar faptic este blocat printr-un gard fără autorizaţie, pus de Biserica Penticostală Betel”, spune Ciuciui, el însuşi cu rădăcini religioase penticostale. Pastorul Ted, cum i se spun, se consideră doar creştin şi atât, fără să-şi proclame vreo religie. El este convins că Primăria i-ar favoriza pe penticostalii de la Betel şi din motive… electorale.

De la memorii la penal

Memoriile cu sutele de semnături ale petenţilor către direcţiile Primăriei, Poliţia Municipiului şi Prefectură nu i-au ajutat la nimic, până acum. Acum, cei de la Salem anunţă un viitor miting de protest în faţa Primăriei, însă nu s-au limitat la aceste demersuri. Cum consideră că au de-a face cu o infracţiune, reclamanţii au depus deja plângere penală împotriva Bisericii Penticostale nr. 1 Betel, reprezentată de pastorul Liviu Apolzan şi împotriva municipiului Oradea, reprezentată prin AIO şi directorul său, Cristian Beltechi. Avocatul Florian Radu anunţă că s-a introdus şi o acţiune în civil, pentru a obliga liceul ce aparţine Bisericii Betel să deblocheze drumul. Mai mult, avocatul anunţă demersuri la Curtea de Conturi: „Cum justifică Primăria în faţa Curţii de Conturi necesitatea cheltuirii de bani publici pentru un drum public când de fapt acesta deja există? Cum justifici necesitatea cheltuirii de bani publici şi exproprierea de pământ nou când de fapt el deja există? Se cheltuiesc inutil bani publici pentru ceva ce deja există”.



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor