Primarii, plimbaţi prin instanţe

REŞIŢA – Aceştia au pe rol procese în care sunt acuzaţi de delapidare, vătămare corporală gravă sau abuz în serviciu. Edilii pesedişti consideră că este vorba de răzbunări politice ale celor care le-au urmat în funcţii.

Primul fost primar pesedist din zona Caransebeş care s-a prezentat în acest an în faţa instanţei, este fostul edil-şef al comunei Constantin Daicoviciu, din perioada 2000-2004, Ioan Fiat.

Acesta figurează ca inculpat într-un dosar în care primăria şi Consiliul Local Constantin Daicoviciu, sunt părţi civile, fostul edil fiind acuzat de delapidare. Procesul a ajuns la cea de-a şasea înfăţişare, fiind amânat până acum de fiecare dată din cauza problemelor apărute în ce priveşte expertizele ce trebuie efectuate la dosar, care deocamdată nu au fost realizate.

Fiat nu este singurul fost sau actual edil PSD care ajunge în instanţă. Tot pentru delapidare, fostul primar de la Sacu, Ioan Axuc, are programat în această lună un nou termen în proces, la fel ca şi fostul edil-şef de la Oţelu Roşu, Mihai Răducan, acuzat de abuz în serviciu în formă calificată.

Nu în ultimul rând, actualul primar PSD de la Teregova, Romulus Damian, se va afla în data de 22 ianuarie 2007, în faţa instanţei Judecătoriei Caransebeş, în dosarul în care este acuzat de vătămare corporală gravă, după ce a bătut un consătean care a avut nevoie de 70 de zile de spitalizare.

Lucia Andrei



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase