Primăriile din Bihor ignoră cota de 5% pentru sport

De Veronica Bursaşiu
2Comentarii
Primăriile din Bihor ignoră cota de 5% pentru sport
Primăriile din Bihor nu investesc în sport. Chiar dacă legea le dă acum dreptul să o facă în marja de 5% din bugetul local.

Până acum primarii spuneau, şi pe bună dreptate, că se tem să mai direcționeze bani către sport. Aceasta ca urmare a percheziţiilor şi dosarelor penale întocmite de DNA şi parchete pentru aceste acţiuni. Ca urmare a lipsei de susţinere financiară, multe cluburi din diverse discipline au dispărut din peisajul sportului românesc. Cu toate că se invoca lipsa unui cadru legal de direcţionare a unor sume de bani pentru susţinerea cluburilor, au fost şi primării care au continuat să finanţeze cluburi precum:

Concordia Chiajna, Pandurii Târgu Jiu, ACS Poli Timișoara, CSU Craiova, ASA Târgu Mureş, FC Botoşani, CSMS Iaşi, Gaz Metan Mediaş. În mai, Executivul a aprobat o serie de măsuri în ceea ce privește organizarea și finanțarea sportului de performanță, prin modificarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000.

Una dintre noutăţile aduse de lege constă în stabilirea unui plafon maximal de 5% din bugetul aprobat pentru autoritatea publică locală care poate fi alocat cheltuielilor structurii sportive, ca ordonator de credite aflat în subordinea unității administrativ-teritoriale. Semnalăm, de asemenea, o schimbare de optică a conducerii Primăriei Sînmartin, care îşi declară intenţia de a focusa şi susţine sportul local.

Încă de la instalarea sa la Primăria Sînmartin, anticipând oarecum modificarea cadrului legal, tânărul primar Cristian Laza declara că „banii destinaţi sportului nu mai merg în afara comunei. În cadrul Clubului Sportiv din Sînmartin avem deja peste 100 de copii legitimaţi la fotbal, la cele patru secţii de copii şi juniori, avem copii la karate, la secţia de handbal, cu atât mai mult cu cât junioarele noastre sunt campioane şi la nivel de judeţ.

„La Hidişel, localitate cu o activitate sportivă dinamică, Consiliul Local susţinea echipa de fotbal cu o jumătate de milion de lei vechi”, ne-a declarat viceprimarul Florian Pentea. Actuala conducere a Primăriei Hidişel spune însă că echipa de fotbal a fost desfiinţată la cererea blocului de consilieri PSD-ALDE. La fel ca şi viceprimarul, primarul Adrian Petroi spune că echipa ar putea fi reînfiinţată anul viitor.

„Echipa a fost desfiinţată când era pe locul I în Liga a IV-a. Aşa au vrut consilierii PSD-ALDE. E un ciclu de hotărâri prin care s-a renunţat la mai multe proiecte, cum e şi ziua localităţii. Nu e o hotărâre care vizează patrimoniul pentru a avea nevoie de votul a 2/3, dar eu mi-aş fi dorit ca tot Consiliul Local să fie de acord. Ne gândim să o luăm de la capăt şi anul viitor să înfiinţăm echipă şi să pornim din Liga a 5-a. Nu era nevoie să alocăm 5% pentru sport din buget: 1% era suficient! Acum, în această lună, avem rectificare de buget, dar nu vizează sportul, avem alte priorităţi”, spune primarul Adrian Petroi.

La Ceica, mişcarea sportivă e reprezentată de handbalul juvenil. Viceprimarul Mariana Cornelia Petrilă spune că nu a discutat cu primarul posibilitatea de a aloca o cotă de 5% pentru sport în acest an. „Echipa de handbal primeşte bani pentru deplasări din banii pe care îi alocăm şcolii”, spune viceprimarul Mariana Petrilă.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor