Primarul a semnat contractul cu BEI

2Comentarii
ORADEA - Ieri dimineaţă primarul Bolojan a semnat contractul de împrumut cu Banca Europeană de Investiţii. Beneficiarul împrumutul este Regia Autonomă Oradea Transport Local.

O parte a creditului BEI va fi utilizat pentru stingerea sumelor pe care municipalitatea le mai are de plătit către fabricantul tramvaielor Siemens, adică peste 13 milioane de euro.

 

Tot din creditul BEI, care se ridică la 16,35 milioane euro, se doreşte achiziţionarea a 20 de autobuze noi.

 

Contractul a fost semnat din partea BEI de către vicepreşedintele Matthias Kollatz-Ahnen, responsabil cu operaţiunile băncii în România. Imediat după semnarea documentului, primarul Bolojan le-a mulţumit celor care, în legislatura trecută, s-au ocupat de negocierile cu Banca Europeană de Investiţii: fostul primar interimar, Mihai Groza şi ex-directorul economic al Primăriei, Emilian Sala.

Potrivit spuselor vicepreşedintelui BEI, Matthias Kollatz-Ahnen, creditul acordat Oradiei este o „operaţiune-pionier”, deoarece oraşul de pe Criş este primul din România care beneficiază de un credit din partea BEI, fără garanţii guvernamentale. Reprezentantul Ministerului Economiei şi Finanţelor, Eugen Teodorovici a subliniat şi el importanţa faptului că împrumutul a fost acordat fără garanţii centrale.

 

Calin Corpas



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor