Primarul Barnau pune temelie la drumul Geszt-Cefa

2Comentarii
Primarul Barnau pune temelie la drumul Geszt-Cefa
Proiectul este finanţat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013.

Proiectanţii drumului GesztCefa s-au întâlnit vineri, la Cefa, cu autorităţile locale. Scopul proiectului este promovarea dezvoltării regiunii, lărgirea şi accelerarea comunicaţiilor, stabilirea cu succes şi pe termen lung a cooperarii transfrontaliere.

„Construirea drumului oferă numeroase posibilităţi de dezvoltare şi este unul dintre cele mai eficiente mijloace ale dezvoltării teritoriale. Anticipăm că  vom elimina izolarea localităţilor, că vor creşte posibilităţile pentru dezvoltarea de noi întreprinderi, mizăm pe întărirea relaţiilor transfrontaliere din zonă, pe scăderea şomajului, pe creşterea forţei de menţinere a populaţiei în regiune, pe dezvoltarea turismului prin ameliorarea comunicaţiei rutiere, pe creştere economică”, a spus primarul de Cefa, Dumitru Bârnău în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Centrul de afaceri din comună. Proiectul se derulează în cadrul priorităţii „Îmbunătăţirea condiţiilor cheie pentru dezvoltarea durabilă comună a zonei de cooperare”.

Buget: aproape 200.000 de euro

Proiectul este realizat în parteneriat cu Compania  Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii din Ungaria. „Bugetul total al proiectului este de 195.750 de euro, din care Fonduri FEDR/proiect: 166.387euro. Bugetul comunei Cefa pentru acest proiect  este de 81.000 de euro. Tronsonul de drum vizat de acest proiect pentru partea română este de aproximativ opt kilometri. Acesta porneşte din localitatea Cefa până la graniţa cu Ungaria de lângă localitatea Ateaş, unde se va întâlni cu tronsonul ce porneşte din Geszt, pentru a uni cele două localităţi. Comuna Cefa a finalizat procedura de atribuire pentru serviciile de proiectare. Societatea desemnată câştigătoare şi cu care Primăria a semnat contractul de prestări servicii este Sc Rono Aqua Srl. Aceasta va elabora studiul de fezabilitate, proiectul tehnic, documentaţia pentru obţinerea avizelor necesare şi obţinerea acestora. Acest proiect va avea ca rezultat obţinerea tuturor proiectelor, avizelor şi autorizaţiilor pentru ca Primăria Comunei Cefa să poată demara construcţia propriu-zisă a drumului.

Primarul Dumitru Bârnău doreşte ca realizarea lucrărilor să obţină finanţare europeană tot prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria România 2007-2013. În acest sens, proiectul pentru solicitarea finanţării construcţiei drumului se află deja în lucru la Primăria Cefa.

Veronica Bursaşiu

Taguri: , , ,


2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor