Primarul de Pietroasa, victimă a fake news-urilor? Cel care a cerut sechestru e dator la Primărie

De Veronica Bursaşiu
Reactualizat la:
Cornel Pâlea
Cornel Pâlea - © Foto: Facebook
Şeful Primăriei Pietroasa spune că la rândul său va cere sechestru pe camioanele firmei fostului său coleg de bancă Traian Banciu, care este datoare la Primărie.

Primarul Cornel Pâlea a aflat cu stupoare dintr-un săptămânal local că instituţia pe care o conduce ar avea conturile sechestrate.

„Azi vom lua salariile, sunaţi la Trezorerie! Acum am plătit nişte lucrări de reparaţii! Sunt în maşina primăriei despre care se spune că ar fi sechestrată. Am ajuns în punctul în care nu mai suport. Azi voi acţiona în instanţă acest săptămânal”, a spus primarul de Pietroasa.

Cornel Pâlea spune că toate relele i se trag de la faptul că a filmat nişte hoţi de lemne şi dintr-un război declarat de consilierii ALDE şi UNPR, care „nu pot să mă bată la vot şi vor cu orice preţ să mă vadă în puşcărie”.

„Acum mi s-au clasat două dosare. Într-unul dintre ele au fost chemate la DNA toate firmele din Pietroasa despre care s-a spus că lucrează şi fură pentru mine. În alt dosar am fost reclamat că aş fi dat cuiva 10.000 de euro să-l bată pe Viorel Judea. L-au clasat fiindcă nu l-a bătut nimeni. I-am spus omului ăstuia, într-adevăr, la câte reclamaţii îmi face, că dacă îi dau 1000 de euro se bate singur. Le-am tot explicat reclamagiilor că postul de primar e unul singur, nu pot fi toţi primari…

Nu mă bat la vot, vor să mă distrugă prin orice alte mijloace”, spune primarul.

Cornel Pâlea spune că unul dintre fronturile pe care trebuie să lupte e cel cu fostul său coleg de bancă, Traian Banciu, a cărui firmă a realizat lucrări de demolare.

„Nu i-am plătit lucrările de demolare fiindcă nu mi-a predat materialele rezultate din demolare. S-a dus la un executor şi mi-a pus sechestru pe maşini şi pe microbusul şcolii. Am contestat şi am o decizie a Curţii de Apel de suspendare a acţiunii de executare a sechestrului din 7 februarie 2018, dar acum nu-l voi lăsa aşa. Firma lui are o datorie peste 10.000 lei la Primărie şi am să-i cer sechestru pe toate camioanele”, a spus primarul de Pietroasa.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !