Primarul de Rieni, în conflict deschis cu Bolojan!

Ioan Gheorghe Bota și Ilie Bolojan
Ioan Gheorghe Bota și Ilie Bolojan
Ioan Gheorghe Bota ar pleca din PNL la ALDE, spunând că nu este un yesman şi că nu acceptă să fie condus de submediocri.

Intrat în conflict deschis cu Ilie Bolojan, primarul de Rieni, Ioan Gheorghe Bota, ar pleca din PNL, afirmând că nu acceptă să fie condus de oameni „cu grad de inteligenţă submediocră”! Bota s-ar duce spre ALDE. Ajuns în PNL via PDL, Bota este nemulţumit după ce PNL-ul condus de Ilie Bolojan i-a refuzat candidatura pe un loc eligibil de parlamentar.

Acuză criterii încălcate

Contactat de redactorul JB&BIHON, primarul Bota nu şi-a ascuns animozităţile cu Bolojan&Co. Chiar recunoaşte că a discutat cu Traian Bodea despre cum ar putea colabora. „Nu ascund că stau la masă cu dl. Bodea pentru proiecte la nivel de comună şi stau la masă cu oricine ne va sprijini proiectele. Mai puţin cu PNL”, afirmă primarul aflat încă în PNL!

„La noi în zonă, cuvântul e contract”, afirmă Bota, făcând referire la felul în care i-a fost, practic, respinsă candidatura pentru Parlament, astă-toamnă. Şi-l arată cu degetul pe Ilie Bolojan!

„A fost o campanie internă cu candidaturile, unde una s-a stabilit, iar apoi criteriile au fost încălcate de către dl. Bolojan. Îmi lasă un gust amar după munca de partid, unde am investit suflet. Viitorul este incert”, admite Bota, care a şi demisionat din structura de conducere judeţeană a PNL.

I. Gh. Bota crede că şefii judeţeni ai PNL ar trebui să-şi pună întrebări după eşecul răsunător din alegerile parlamentare. „A fost o înfrângere umilitoare. Deşi avem 46 de primari, s-au pierdut 17% de la alegerile locale la cele parlamentare. Este un semn de întrebare. Nu o să fac elogii celor care au pus la punct strategia de campanie. Nu sunt un yesman”, afirmă Bota, care spune că ia în calcul şi independenţa politică.

Mai mult, primarul de Rieni vede lipsă de inteligenţă din partea conducerii judeţene, ce-l are în frunte pe primarul de Oradea! „Nu accept să ne conducă oameni cu grad de inteligenţă mediocră sau submediocră. Sunt singurul primar din zona Ştei care are două treimi în Consiliul Local. Nu sunt un traseist. Am stat în Opoziţie în PD, sunt din 2000 în PD. Avem toate degetele pline de aracet, pentru campania lui Traian Băsescu”, subliniază Bota, care admite că ar intra în ALDE dacă i s-ar îndeplini anumite condiţii, precum cooptarea în conducerea filialei. Însă toate acestea doar dacă va fi exclus din PNL.

Dacă ar pleca de bunăvoie din PNL, şi-ar pierde automat mandatul de primar, conform prevederilor legale. Astfel încât Bota trebuie să aştepte sau să-şi provoace excluderea din PNL.

La fel ar putea proceda şi alţi primari liberali nenominalizaţi de şeful ALDE, Bodea.

Primarul Ilie Bolojan nu a putut fi contactat.

Uşi deschise la ALDE

Şeful filialei ALDE Bihor, omul de afaceri Traian Bodea, vrea să crească filiala proprie prin cooptarea de cadre din alte partide. Bunăoară, primarii. Bodea îşi propune să întărească filiala locală a lui Tăriceanu & Constantin momind primarii nemulţumiţi de statutul lor în PNL Bihor – partid aflat în Opoziţie, spre deosebire de guvernamentalul ALDE.

„Am avut discuţii cu mai mulţi primari din PNL, proveniţi atât din vechiul PNL, cât şi din fostul PNL. Este vorba despre 4 – 6 primari care şi-au manifestat intenţia de a veni spre noi. Sunt oameni revoltaţi, care nu se mai regăsesc acolo şi vor să se reorienteze politic. Cauza este la PNL. La noi e doar efectul. Noi suntem beneficiarii unor animozităţi în filiala judeţeană PNL. Pe mine mă interesează să cresc filiala şi îi primesc pe cei care doresc să plece de la ei (PNL – n. red.)”, declară Bodea, care nu se îngrijorează cu gândul la perspectiva unei viitoare trădări, căreia îi va cădea victimă, din partea aceloraşi primari dispuşi să trădeze azi cauza unui alt partid liberal.

„Vom vedea ce se va întâmpla după conferinţa lor judeţeană”, spune Bodea, precizând că este vorba despre primari din zonele Beiuş, Aleşd, chiar Salonta. Traian Bodea refuză să devoaleze numele acestor primari atraşi spre ALDE.

Ionela Bruchental, fost deputat PDL, ar putea fi, la rându-i, o nouă achiziţie ALDE Bihor. „Am avut discuţii, însă nu am luat nicio decizie. Când voi lua o decizie de a mă implica politic, voi anunţa public. Deocamdată nu e cazul”, precizează Bruchental.



21Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor