Primarul face apel la Mediu şi Sănătate, în cazul Nutripork

De Călin Corpaş
14Comentarii
Ilie Bolojan va notifica autorităţile competente, ca ferma de porci din Ioşia să nu fie reautorizată ignorând realitatea şi legea.

Pentru ca ferma de porci Nutripork din Ioşia să poată fi reautorizată, sunt obligatorii măsuri pentru suprimarea mirosului neplăcut ce planează frecvent asupra cartierelor Ioşia şi Rogerius, cere primarul Oradiei. O metodă sigură de îndepărtare a mirosului ar fi refuzul eliberării acordului mediu, afirmă edilul, în condiţiile în care, arată acesta, realitatea din hârtiile documentaţiei înaintate de Nutripork la Agenţia de Mediu este infirmată categoric de realitatea olfactivă a Oradiei.

Bolojan face apel la autorităţile competente în dosarul autorizării, în special la Agenţia pentru Protecţia Mediului şi Direcţia de Sănătate Publică. „Cred că este un moment important, pentru că oraşul a avut elemente de poluare, pentru coşul de fum de la CET (problemă pe care Bolojan o vede soluţionată, finalmente – n.red.).

Iar dacă se reautorizează ferma de porci o altă sursă de poluare, cea olfactivă, va persista”, observă primarul, care anunţă că va trimite notificări către autorităţile implicate în Comisia de Analiză Tehnică a dosarului, pentru a le sensibiliza să-şi facă datoria cu responsabilitate, în condiţiile legii.

Bolojan precizează că Primăria este cea care „beneficiază” de reclamaţii din partea cetăţenilor supăraţi pe mirosul pe care trebuie să-l suporte, dar pârghiile sunt la APM şi la DSP. În situaţia în care Nutripork va fi, totuşi, reautorizată, primarul Bolojan cere măsuri serioase impuse celor de la Nutripork pentru eliminarea mirosului.

Există exemple de bune practici şi dă exemplul Danemarcei, unde aerul contaminat este anihilat prin evacuarea (exhaustarea) sa completă într-un tanc închis ermetic, plin cu apă, ce preia gazul urât mirositor care, ulterior, poate fi eliminat din apă, preluat de un motor şi folosit la producerea de energie sau eliberat în atmosferă la flacără deschisă, mirosul fiind, astfel, eliminat.

1.000 de metri inexistenţi

Edilul-şef al Oradiei le cere celor de la Agenţia de Mediu (director Olimpia Mintaş – evaluator favorabil Nutripork, devenit recent director la Mediu) şi de la Direcţia de Sănătate Publică (director Daniela Rahotă) să interpreteze corect legislaţia în vigoare.

„Minima distanţă impusă de lege este de 1.000 de metri între limita exploataţiei şi prima fereastră a unei locuinţe”, arată primarul, subliniind cum între ferma Nutripork şi geamurile blocurilor de pe Densuşianu nu există nicidecum o distanţă de 1 kilometru. Însă, până acum, şefii de la Mediu şi de la Direcţia de Sănătate Publică au interpretat legea favorabil companiei Nutripork, înţelegând că legea se aplică doar fermelor nou înfiinţate, este observaţia şefului administraţiei locale!



14Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor