Primarul Resitei condamna schimbarea politica a inspectorului scolar general

Primarul Resitei condamna schimbarea politica a inspectorului scolar general
REȘIȚA – Ioan Popa spune că politizarea școlilor este o practică de care trebuie să uităm.

Într-o postare pe o rețea de socializare, primarul Reșiței spune că a colaborat foarte bine cu inspectorul școlar general Adrian Doxan, al cărui profesionalism nu poate fi pus la îndoială. „Am avut neplăcuta surpriză de a citi în presă știrea demiterii inspectorului școlar județean Caraș Severin, Adrian Doxan și a altor omologi de-ai săi din țară, printr-o notă trimisă prin fax. Surprinderea este cu atât mai mare cu cât nu am cunoștință să fi existat vreodată vreo obiecție cu privire la profesionalismul domnului Doxan, iar asta o spun în calitate de primar al municipiului, postură din care am colaborat în foarte multe proiecte benefice comunității cum ar fi Școala Duală”, spune Popa, potrivit căruia măsura destituirii unor oameni care au dat concurs pe posturile respective, cu fundamentarea deciziei absolut puerilă, îl îngrijorează ca simplu cetățean, amintind de vremuri demult apuse.

„Mulți dintre noi am trăit vremurile în care astfel de decizii se luau pe bază de carnet de partid. Eu nu îmi doresc să ne întoarcem în acea zonă periculoasă pentru noi, ca societate și de aceea am ales să îmi exprim public dezacordul față de astfel de practici. Dacă începem prin a politiza școala, cred că suntem în direcția greșită, iar asta o afirm în calitate de primar care a înțeles că pentru dezvoltarea comunității este nevoie de profesionalism mai mult decât orice altceva. Comunitatea locală trebuie să reacționeze matur și responsabil, dar ferm la astfel derapaje ale politicului, așa cum a mai facut-o, și nu vă amintesc decât episodul medicului Raed Arafat”, mai precizează primarul Reșiței, care își încheie postarea cu o întrebare: „Dacă cei destituiti vor câștiga în instanță despagubiri bănești, plătește ministrul din buzunarul propriu sau tot noi?”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !