”Primăvara începe cu tine!” – un eveniment pentru suflet

De Veronica Bursaşiu
Un eveniment dedicat doamnelor
Un eveniment dedicat doamnelor
Un eveniment care s-a adresat minții, sufletului și trupului. Beneficiare: cele peste 250 de invitate la ”Primăvara începe cu tine!”.

Un eveniment dedicat celei mai minunate fiinţe din univers, femeia. Şi pentru că însăşi ideea de femininate ne duce cu gândul la viaţă, nu este deloc întâmplător faptul că organizatoarele au ales ca moment de desfăşurare al acestei manifestări ziua de 21 martie, din dorinţa de a plasa eternul feminin sub spectrul începutului: echinocțiul de primăvară. A fost un eveniment cu adevărat de gală inițiat și patronat de Organizația Femeilor Social Democrate din Oradea. Gazdă a fost restaurantul de la etajul 8 al Hotelului Continental Forum din Oradea.

Dialog între trup şi spirit

Adevărate zeiţe ale frumuseţii, modelele de la Agenția MModels România, coordonate de managerul Marius Molan, au prezentat cele mai recente creații vestimentare marca designerului Alexandra Indrieș, ținute accesorizate cu bijuterii Swarovsky de la Carla Brillanti.

Participantelor la eveniment le-a fost propusă o colecție de rochii de seară, în culori și tendințe ce s-a încadrat tematicii evenimentului, o colecție strălucitoare. Colecţia de rochii de seară a Alexandrei Indrieş “Stairs to the Moon” prezentată ca tendinţe pentru un nou început, e impregnată de feminitate şi romantism, emanând o senzualitate caldă ce străbate ca un fior liniile de forţă ale ansamblului vestimentar. Materiale ca: dantelă, organza, mătase, tul într-o cromatică subsumată ritmurilor naturii evidenţiază silueta feminină, în timpe ce, aplicațiile de broderii, mărgele și paiete oferă deschidere de evantai personalităţii complexe ale acesteia.

Pasiunea Alexandrei pentru materiale şi asocieri cromatice, dar mai ales atenția acordată finisajelor şi detaliilor au propulsat acest nume pe piața consumatorilor de modă din întreaga ţară. „Stairs to the Moon ” este inspirată din ascensiunea către succes a femeii -divinitate alegorică, inspiratoare a artelor, a poeţilor, aducătoare de emoţie celor din jurul ei. Au fost prezentate 15 ţinute, rochii lungi, sofisticate, ce duc cu gândul la femeia puternică, dar totodată sensibilă, rafinată care reuşeşte mereu să atragă atenţia prin eleganţa sa.

primavara13

În piesele colecţiei, creativitatea nu exclude sub nici o formă latura funcţională a hainelor, însă fiecare element este dozat cu măsură, astfel încât să existe un balans perfect între ceea ce aduc nou, un tipar reconstruit şi modul în care acesta răspunde nevoilor vestimentare ale celui care alege să îl poarte. Au fost prezentate rochii pentru toate vârstele, şi pentru cele mai pretenţioase gusturi, într-o concepție personalizată clasică ori modernă, adecvată celor mai noi trenduri, cu linii asimetrice ce ajustează alternanța dintre material şi diafan trasează cu mână de artist dialogul trupului cu cel al eternului spririt feminin.

Pentru că o ținută este completată de un machiaj și o coafură adecvată, au urmat demonstraţii de make-up și hair still cu participarea specialistelor Melinda Peto şi Adriana Lincariu de la salonul Beauty&Spa by Gilda. Într-o lume tot mai preocupată de o viață sănătoasă era necesară și prezența nutriționiștilor Naomi Staharowsky și Kor Marton, care au lansat conceptul Manna Diet, un nou mod de a trăi și a mânca sănătos. Și pentru că un trup sănătos are nevoie și de mișcare, în cadrul evenimentului au fost oferite demonstraţii de fitness prezentate de Dream Speedfitness, antrenor Andrei Sasca, noua tehnologie utilizată în cadrul antrenamentului având la bază electrostimularea musculară.

La finalul evenimentului au fost extrase 7 numere la tombola în cadrul căreia au fost oferite pachete și servicii din partea celor ce au susținut momentele din program. Marele premiu a fost un set de accesorii cu cristale Swarovsky.

”Primăvara începe cu tine!” a fost un eveniment de succes. „Doresc și pe această cale să mulțumesc doamnei Carmen Bodiu pentru implicarea extraordinară în organizarea evenimentului, doamnei Adelina Coste pentru susținere și totodată tuturor doamnelor social-democrate care s-au implicat în reușita evenimentului. Multumesc totodată: Beauty&Spa by Gilda, MModels România, Dream Speedfitness, Naomi Staharowsky și Kor Marton, Palatul Copiiilor și Hotel Continental Forum”, a spus doamna Erica Mang, preşedintele OFSD Bihor.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase