Primele două amicale cu Italia

ORADEA – Echipa naţională de polo a început în această săptămână o nouă fază a pregătirilor pentru turneul FINA de calificare la JO, stagiul de meciuri-şcoală cu reprezentativa Italiei. Luni seara şi ieri dimineaţa, cele două echipe au susţinut primele două partide, încheiate cu scorurile de 8-10, respectiv 7-10.

Antrenorii Vlad Hagiu şi Ionuţ Angelescu au avut la dispoziţie pentru prima oară în acest an lotul întreg de jucători, inclusiv pe cei cinci care activează în străinătate. După Andrei Josep, sosit încă de săptămâna trecută, au mai venit Robert Dinu, Cosmin Radu, Andrei Buşilă şi Florin Bonca.
Au sosit „stranierii”
Partida de luni seara a revenit Italiei cu scorul de 10-8. Meciul de marţi s-a disputat pe durata a trei reprize, scor 8-10 (1-2, 3-5, 3-3). În continuare s-au exersat situaţiile de superioritate numerică, la ambele porţi, fără contabilizarea golurilor marcate. Selecţionerul Vlad Hagiu a început meciul în formula: Stoenescu – Dunca, Kádár, R. Georgescu, G. Georgescu, Josep, Andrei. Au mai jucat: Dinu, Nenciu – Radu, Bonca, Ghiban, Negrean, Buşilă, Baidoc, Chioveanu. Golurile tricolorilor au fost marcate de C. Radu 2, Dunca 2, R. Georgescu 2, Kádár. Echipa noastră a evoluat pentru prima oară cu lotul complet, lipsa meciurilor fiind încă resimţită în jocul tricolorilor.
Azi, alte două meciuri
Meciurile au fost conduse de arbitrul Radu Nechita (Cluj-Napoca) şi un component al delegaţiei italiene. Ieri seară a avut loc al treilea meci dintre România şi Italia, iar azi, de la orele 11:30 şi 19:30, se vor disputa ultimele două partide ale stagiului dintre cele două echipe.
România şi Italia vor lua parte la turneul FINA de calificare la JO, dar nu fac parte din aceeaşi grupă. România este situată în Grupa A, alături de Slovacia, Grecia, Rusia, Kazahstan şi Brazilia, iar Italia este în Grupa B, alături de Germania, Macedonia, Canada, Mexic şi Iran. La finele săptămânii, naţionala noastră va participa la un turneu internaţional, la Kecskemét, alături de reprezentativele Ungariei, Canadei şi Australiei.

Gavril Nutiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !