Primele inundaţii, pe Valea Caraşului

Primele inundaţii, pe Valea Caraşului
GORUIA – Ploile căzute în noaptea de duminică spre luni, 11/12 februarie a.c., în zona Reşiţa-Oraviţa, au dus la creşterea debitelor de apă pe cursurile a mai multor râuri din judeţ.

Râul Caraş a inundat lunca ce-i poartă numele pe o suprafaţă de mai multe sute de hectare. Apa a inundat fâneţele şi terenurile agricole în zona localităţilor Lupac, Goruia, Secăşeni şi Vărădia. Cea mai gravă situaţie a fost semnalată între localităţile Lupac şi Goruia, unde apa a ajuns pe unele porţiuni şi la un metru.

Cu toate că în ultimii ani la fiecare ploaie mai puternică sau la topirea bruscă a stratului de zăpadă, zona Văii Caraşului este inundată în permanenţă, nimeni nu face nimic.
Cei de la Apele Române spun că au accesat anumite programe prin care vor să reabiliteze albia Caraşului, autorităţile locale spun că nu au bani la buget pentru asemenea lucrări, iar autorităţile judeţene spun că autorităţile locale nu-i informează.

Singurii care au fost prezenţi în zona inundată au fost angajaţii Postului de Poliţie de la Goruia, care au atenţionat conducătorii auto să nu intre pe drumul inundat şi să conducă preventiv.

Cei mai afectaţi de creşterea apelor şi de inundaţii sunt posesorii terenurilor agricole din satele Gârlişte, Goruia, Lupac, Rafnic şi Clocotici. Oamenii spun că din cauza inundaţilor care se repetă an de an, pământul musteşte de apă, recoltele sunt foarte slabe şi în puţin timp totul va ajunge o mlaştină, fiindcă ei refuză să mai bage bani în pământul care an de an este inundat şi spălat de ape.

Sorin Goruianu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !