Primele investigaţii PET la Oradea

3Comentarii
Primele investigaţii PET la Oradea
ORADEA - Centrul de Diagnostic PET/CT Oradea şi-a deschis ieri în mod oficial porţile şi pentru pacienţi. Începând cu ora 13:00, au fost investigaţi primii cinci pacienţi, reprezentanţii mass-media putând fotografia sau filma fluxul tehnologic al investigaţiilor. VIDEO  Forum

Prima zi de lucru a instituţiei a fost de altfel dedicată mass-media, conducerea instituţiei numind această zi Ziua Porţilor Deschise pentru presă. Astfel, ziariştii au putut afla cum se desfăşoară întregul proces de investigaţie de la directorul medical al Centrului, dr. Oreste Straciuc, cât şi de la dr. Zsolt Lengyel, medic primar în competenţa PET/CT de la centrul din Budapesta, care posedă experienţa a mii de investigaţii.

Ziua de ieri s-a încheiat cu o recepţie oferită de conducerea centrului din Budapesta la Hotel Continental, pentru reprezentanţii mass-media locale, cât şi celei venite din alte părţi din ţară. Astăzi, de la ora 12:00, se va lansa în mod oficial programul de investigaţii gratuite pentru 200 de bolnavi de cancer, iar de la ora 14:00 va avea loc inaugurarea festivă a centrului de diagnostic PET/CT.

„Ne bucurăm că prima zi a decurs aşa cum trebuie,că toate cele cinci examinări s-au desfăşurat fără niciun incident. Sunt foarte fericit că am reuşit să realizăm la Oradea un astfel de centru care va ridica prestigiul oraşului nostru, mai ales că avem sprijinul unor specialişti consacraţi în acest domeniu de investigaţii”, ne-a declarat aseară, dr. Oreste Straciuc la recepţia de la Hotel Continental.

Viorica Borz



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor