Primiri Urgenţe dotate şi în judeţ

Primiri Urgenţe dotate şi în judeţ
ORADEA - Până la sfârşitul acestui an, spitalele din Aleşd, Beius, Marghita, Ştei şi Salontavor avea compartimente de primire urgenţe dotate cu aparatură de înaltă calitate.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, împreună cu subsecretarul de stat în MS, dr. Raed Arafat au anunţat azi în cadrul unei videoconferinţe că 200 de unităţi spitaliceşti din ţară, aflate în alte oraşe decât reşedinţa de judeţ, vor beneficia de dotări în valoare totală de 7,9 milioane de euro, bani proveniţi de la Banca Mondială.. „Banii necesari derulării acestui proiect provin din economiile pe care le-am făcut în prima fază, care a cuprins dotarea a 63 de UPU din reşedinţe de judeţ şi municipiul Bucureşti, precum şi 12 UPU pediatrice. Economiile reprezintă 17 milioane de euro. Din aceştia, 1,6 milioane de euro vor fi alocaţi proiectelor de telemedicină şi 7,9 milioane de euro pentru dotarea spitalelor mici , care fac subiectul acestei videoconferinţe. Restul de economii vor fi investite în alte proiecte”, a declarat azi ministrul Nicolăescu.

Astfel, în fiecare dintre spitalul nominalizat vor fi amenjate două încăperi unde vor fi instalate echipamentele.

Dotare ultramodernă

Potrivit spuselor dr. Raed Arafat, aceste CPU-uri vor fi dotate cu aparatură ultramodernă, precum aparat de monitorizare, de defibrilare, echipament de mobilizare, de aspiraţie secreţii, de resuscitare şi examinare cât şi instalaţii de oxigen. „Ceea ce îi rog pe managerii de spitale este să vadă în perioada următoare cum stau cu spaţiile, pentru că nu putem să împrăştiem această aparatură pe mai multe secţii. Trebuie să se concentreze totul într-un singur loc”, a precizat dr. Arafat.

Cât priveşte instruirea cadrelor medicale, dr. Arafat a precizat că aceasta se va face tot printr-un program al Băncii Mondiale. „Vor fi instruite 1000 de cadre medicale din spitalele mici, instruirea fiind făcută în opt centre regionale”, a conchis dr. Arafat.

„ASP va vizita în perioada următoare spaţiile pe care managerii fiecărui spital din teritoriu ni le-au menţionat. Până atunci aşteptăm pe adresa instituţiei noastre o notă în care să fie prezentate dotările acestor încăperi”, a declarat dr. Ladislau Ritli, director al Autorităţii de Sănătate Publică Bihor.
Viorica Borz

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !